Litchi este un fruct originar din China, dar se găseşte şi în mai multe regiuni din Asia şi sudul Japoniei, iar de curând a început să se cultive şi în State Unite. Este prezent şi în magazinele din România, iar cei care au curajul să-l încerce rămân încântaţi de gustul lui dulceag. Ca aspect, litchi este un fruct uşor alungit acoperit de o coajă rugoasă de culoare roşie sau roz, iar sub acest înveliş se ascunde un miez alb şi dulce asemănător strugurelui şi un sâmbure mare şi otrăvitor.
Citeşte şi: 6 fructe care stimulează detoxifierea organismului
Dincolo de aceste aspecte, litchi este bogat în fibre, şi vitamina C, fosfor, potasiu, magneziu, beta-caroten şi calciu, iar beneficiile pentru sănătate ale acestui fruct de doar 5 cm sunt uimitoare.
Principalele beneficii ale consumului de litchi:
1. Protejează inima
Litchi conţine potasiu şi vitamina C, elemente extrem de importante pentru sănătatea inimii. Despre potasiu se ştie că reglează tensiunea arterială, iar un pahar de suc de litchi, consumat zilnic, curăţa rezidurile arteriale acumulate în organism fiind extrem de benefic persoanelor care suferă de hipertensiune arterială.
Citeşte şi: Yoga ar putea scădea tensiunea arterială
2. Susţine sistemul imunitar
Litchi conţine cu 40% mai multă vitamina C ca o portocală, de aceea acest fruct ajută sistemul imunitar să lupte cu răcelile specifice sezonului rece şi reduce stresul. Tot concentraţia mare de vitamina C previne deteriorarea musculară şi scade riscul accidentelor vascular cerebrale.
Citește și Izbucnirea nervoasă, pericol uriaș de AVC. Stați calmi și vă puteți salva viața
3. Creşte nivelul fluidelor din organism
Tot potasiu din litchi ajută la creşterea nivelului fluidelor din organism atât de necesare pentru o bună funcţionare a lui. Contribuie la menţinerea sub control al ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale.
4. Previne anemia
Complexul de vitamina B şi vitamina C din litchi ajută organismul să prevină anemia pernicioasă dar anemia provocată de lipsa de fier prin faptul că ajută la creşterea absorbţiei fierului în organism.
Citește și Deficitul de fier: consecințe asupra organismului
5. Previne dezvoltarea celulelor canceroase
În pulpă, litchi conţine flavonoide care au fost dovedite ştiinţific că ajută organismul să lupte împotriva apariţiei şi dezvoltării celulelor canceroase, mai ales al celor din cancerul de sân.
Citeşte şi: Cancerul de sân. Simptome, cauze, factori de risc şi metode de prevenţie.
6. Menţine frumuseţea
Litchi este bogat în fibre, adică ajută digestia şi este recomandat în curele de slăbire, în plus complextul de vitamine B conţinute de acest fruct joaca un rol crucial în metabolism şi menţinerea sănătăţii pielii, unghiilor şi a părului. Bogate în fosfor şi enzime, fructele de litchi scad riscul apariţiei cariilor şi ajută în albirea dinţilor.
Citește și Melasma sau petele pigmentare. De ce apar şi cum pot fi ţinute sub control
