Ceapa este o legumă care face parte din familia liliaceae, la fel ca prazul şi usturoiul. În lume există peste 600 de soiuri de ceapă toate cu efecte benefice asupra sănătăţii. Nutriţioniştii spun că în ceapă se găsesc o mulţime de sulfuri, tiosulfinate, sulfoxide şi alţi compuşi odoriferi, precum cei care ne fac să lăcrimăm.
Citeşte şi: Mâncatul este o artă. Cum se combină corect alimentele ca să nu avem probleme digestive.
Cu o aromă puternică şi uşor dulceagă, ceapa poate fi folosită în majoritatea mâncărurilor şi salatelor. Ceapa conţine cantităţi mici de calciu, fier, acid folic, magneziu, fosfor şi potasiu, precum şi antioxidantii quercetină şi sulf, dar şi carbohidraţi, fibre, zahăr şi proteine ori vitamina C şi B6.
Cele mai importante beneficii ale consumului de ceapă
Previne apariţia cancerului
Studiile au demonstrat că antioxidanţii din ceapă ajută organismul să lupte împotriva diferitelor tumori. Vitamina C conţinută de ceapă ajută la combaterea formării radicalilor liberi şi luptă astfel împotriva cancerului de colon, de prostată şi esofagian ori de stomac.
Previne bolile inflamatorii
Ceapa este considerată un puternic antiinflamator şi antiseptic datorită angenilor antiinflamatori pe care îi conţine. Previne boli inflamatorii precum artrita şi guta sunt boli inflamatorii şi tratează chiar şi infecţiie provocate de E.Coli şi salmonella sau infecţii ale tractului urinar ori boli cum ar fi tuberculoza.
Previne infecţiile şi întâreşte sistemul imunitar
Ceapa este bogată în antioxidanti care ajută la combaterea infecţiilor tractului respirator, iar vitamina C întâreşte sistemul imunitar şi ajută la eliminarea toxinelor din organism.
Citeşte şi: Imunitatea şi rolul ei în organism. Partea I- Cum funcţionează sistemul imunitar
Menţine sănătatea sistemului cardiovascular
Sulful şi flavonoidele conţinute de ceapă sunt esenţial pentru menţinerea unui nivel optim al colesterolului, sângele de subţiază şi astfel, riscul apariţiei trombozei este mult diminuat. Tensiunea arterială este şi ea ţinută în frâu şi previne accidentele cardiovasculare.
Ajută sistemul muscular şi osos
Quercetina din ceapă are beneficii pentru sistemul muscular şi osos. De aceea, consumul de ceapă constant este recomandat sportivilor ori persoanelor care fac antrenamente fizice intense sau fizioterapie. Tot ceapa este recomandată şi femeilor cu risc de osteoporoză pentru că menţine densitatea osoasă şi diminează efectele vătămării oxidative a fibrelor musculare.
Citeşte şi: Tehnologia REMS, cea mai modernă tehnică de diagnosticare a osteoporozei și a osteopeniei
Ajută digestia
Fructooligozaharidul din ceapă restabileşte echilibrul florei intestinal şi susţine dezvoltarea bacteriilor benefice din sistemul digestiv de aceea, ceapa este recomandată pentru o digestie sănătoasă. Tot ceapa calmează arsurile gastrice şi simptomele indigestiei.
Ţine sub control diabetul
Ceapa conţine crom care ajută la menţinerea unui nivel optim al glucozei în sânge, de aceea este recomandată în dieta persoanelor care suferă de diabet.
Menţine sănătatea pielii şi a părului
Vitamina C din ceapă ajută organismul să producă colagen, o substanţă care previne îmbătrânirea prematură a pielii. Iar sucul de ceapă este recomandat pentru oprirea căderii părului.
