Purtatul măştilor de protecţie şi distanţarea ar putea dura mulţi ani. Cu ce recomandări vin specialiştii

0

Măştile de protecţie şi distanţarea fizică ar putea fi necesare pentru mai mulţi ani, a declarat epidemiologul şef al Angliei, Mary Ramsay, iar măsuri simple de protecție sanitară ar putea fi impuse până când cea mai mare parte a populației globale va fi imunizată împotriva virusului SARS-Cov2.

OAMENII S-AU OBIŞNUIT CU RESTRICŢIILE, ECONOMIA MERGE MAI DEPARTE

Oamenii s-au obișnuit cu aceste restricții și pot trăi cu ele. Așadar, cred că în câțiva ani, cel puțin până când alte țări ale lumii vor avea aceleași cifre de vaccinare pe care le avem noi și până când numărul infectărilor va scădea peste tot, vom putea reveni treptat la o situație normală,” a declarat Ramsay, anunţă BBC.  Potrivit epidemiologului, acomodarea cu aceste restricţii reprezintă un ajutor uriaş care permite economiei să funcţioneze în continuare.

Citeşte şi: Persoanele care au avut COVID-19 dezvoltă de până la 45 de ori mai mulți anticorpi cu o singură doză de vaccin

Ramsay a lansat totuşi  un avertisment: „este foarte important să nu ne relaxăm prea repede (…) trebuie să analizăm cu foarte mare atenție înainte de a ridica orice restricție” , pentru că orice virus aflat în circulație îi poate afecta pe cei vulnerabili.
Atât timp cât nivelul restricţiilor este unul scăzut, oamenii se pot acomoda mult mai uşor iar pandemia poate fi depăşită mai repede, sunt de părere specialiştii britanici.
Prof. Chris Whitty, consilierul medical principal al guvernului britanic, a declarat că se speră că „măsurile simple, cum ar fi igiena mâinilor, măștile de față acolo unde este cazul, testarea, și urmărirea contactelor și, mai presus de toate, vaccinurile” vor menține virusul sub control.

Citeşte şi: Studiu. Doar 2% dintre bolnavii de COVID îmbolnăvesc alte persoane

Şi specialiştii din ţara noastră susţin declaraţiile oficialilor britanici. Alexandru Rafila, reprezentatul României la OMS, a declarat în urmă cu puţin timp că, deşi după ce vom depăşi rata de vaccinare de 70% am putea renunţa la purtatul măştii în spaţiile deschise, acest lucru sigur nu se va întâmpla anul acesta.

Eu nu pot să dau un termen când se va renunţa la mască dar, cu siguranţă, dacă acest obiectiv al acoperirii vaccinale de 70% va fi realizat, cu siguranţă utilizarea măştii va intra în discuţia specialiştilor şi vor exista recomadări care, în funcţie de fiecare stat, vor fi adoptate.  ”

Citeşte şi: Se schimbă platforma de vaccinare: Vom putea alege tipul de vaccin anti-COVID

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.