Studiu: Menţinerea unei tensiuni arteriale la valori normale previne leziunile pe creier

Un studiu publicat în revista Circulation a American Heart Association arată că tratarea hipertensiunii arteriale reduce, pe lângă riscul apariţiei unui atac de cord, a accidentului vascular cerebral sau a insuficienței cardiace, şi apariţia leziunilor pe creier la adulţii mai în vârstă.

Citeşte şi: Sănătatea creierului dependentă de odihna pe care o primește

Cercetarea a fost realizată pe 199 de bărbaţi şi femei cu vârste de peste 75 de ani. Toţi erau diagnosticaţi cu tensiune arterială sistolică de 150 de bătăi pe minut sau chiar mai mare şi aveau la dosar RMN-uri care dovedeau leziuni cerebrale la nivelul substanţei albe, care conține fibre nervoase care trimit semnale dintr-o parte într-alta a creierului. În cadrul studiului, jumătate dintre participanţi au primit medicamente pentru scăderea tensiunii la 145 de bătăi pe minut, iar cealaltă jumătate pentru a o reduce sub nivelul de 130 de bătăi pe minut. După 3 ani de tratament, oamenii de ştiinţă au observat că persoanele la care tensiunea arterială sistolică a fost scăzută sub 130, leziunile cerebrale s-au redus semnificativ, comparativ cu celălalt grup de subiecţi urmăriţi.

Citeşte şi:Boala arterială periferică, risc de infarct și atac cerebral. De ce apare şi cum se tratează

Descoperirea este importantă în condiţiile în care, în Statele Unite, între 10 şi 20% dintre adulţii de până în 60 de ani au leziuni la nivelul creierului provocate de hipertensiune. Iar menţinerea la un nivel optim al substanţei albe de la nivelul creierului la persoanele în vârstă reduce riscul apariţiei accidentului vascular cerebral sau apariţia diverselor probleme de gândire ori memorie. Mai mult, leziunile pot împiedica fibrele nervoase să transmită mesajele care ajută oamenii să meargă ori să se miște în siguranță.

Citește și Sucuri și ceaiuri care curăță arterele

Must Read