Potrivit unui studiu făcut de oamenii de ştiinţă de la Universitatea de la Buffalo și Universitatea din Puerto Rico, consumul de ceapă şi usturoi combinate într-un fel de mâncare specific portorican, numit sufrito, ar putea reduce riscul apariţiei şi dezvoltării cancerului de sân.
Studiul a fost realizat pe 660 de femei, dintre care 314 erau diagnosticate deja cu cancer de sân, iar restul de 346 erau sub observaţie. Cele două grupuri au fost monitorizate timp de 6 ani, între 2008 şi 2014, iar cercetătorii au descoperit că, în rândul femeilor din Puerto Rico, aportul combinat de ceapă și usturoi, precum și sofrito, a fost asociat cu un risc redus de cancer la sân.
Citește și Studiu: Celulele canceroase devin ,,canibale” pentru a supraviețui chimioterapiei
Concret, cifrele au arătat că femeile care au consumat sofrito de mai multe ori pe zi au avut o scădere a riscului de cancer de sân de 67% în comparație cu femeile care nu au mâncat acest fel de mâncare niciodată. Rezultatele au fost publicate în revista Nutrition and Cancer, notează Science Daily.
Citește și Cele mai cancerigene alimente. Vezi cât de des le consumi fără să îţi dai seama de pericol
Acest studiu a fost făcut în Puerto Rico pentru că femeile de acolo consumă cantități mai mari de ceapă și usturoi decât femeile din Europa și Statele Unite, în mare parte şi datorită popularității sofrito. Ceapa și usturoiul sunt, de asemenea, consumate în mod regulat şi în tocăniţe, dar și în mâncăruri pe bază de fasole și orez specifice bucătăriei portoricane. În plus, cercetătorii au explicat că au ales pentru acest studiu ceapa şi usturoiul datorită conţinutului lor ridicat de flavonoli, despre care se ştie deja că previn apariţia cancerului.
Citește și Studiu: Cancerul de prostată ar putea fi prevenit cu ajutorul unei diete bogate în ciuperci
Acesta este primul studiu bazat pe populație și care examinează asocierea dintre ceapa și usturoiul și cancerul de sân în Puerto Rico, mai notează Science Daily.
Citește și Importanţa depistării precoce a cancerului de sân. Autoexaminare şi metode de diagnosticare
sursa foto: pixabay.com
