Un studiu publicat în Jurnalul European de Neurologie scoate la iveală faptul că persoanele care obişnuiesc să consume alcool se confruntă şi cu migrene. Iar băutura bănuită că dă, cel mai frecvent, durerile de cap, a fost vinul roşu.
Citeşte şi: CELE MAI GRAVE AFECȚIUNI PROVOCATE DE MIGRENE
Concret, în timpul studiului au fost analizaţi 2.197 pacienţi care suferă de migrenă, iar la peste 35% dintre aceştia principalul factor declanşator a fost stabilit consumul de alcool. În plus, 25% dintre participanţii la studiu, au încetat să consume alcool după ce au observat o relaţie de cauzalitate între durerile de cap şi băutură. Iar cel mai frecvent, pacienţii au declarat că au consumat vin roşu, peste 77,8%.
Citeşte şi: VINUL ROŞU, SECRETUL PENTRU O SĂNĂTATE DE FIER. 7 BENEFICII ALE CONSUMULUI DE VIN ROŞU PENTRU ORGANISM
Iar autorii studiului au mai remarcat ceva. La o treime dintre pacienţi, timpul de apariţie al migrenelor după ce au consumat alcool, a fost unul extrem de rapid, mai puţin de 3 ore. De aceea această durere nu a fost introdusă în categoria simptomelor specifice mahmurelii.
Totuşi, autorii studiului spun că sunt necesare şi alte cercetării suplimentare pentru a stabili o relaţie de cauzalitate clară între cele două situaţii, consumul de alcool şi migrenele.
Citeşte şi: Dependența de alcool. Partea II – Bolile grave pe care le generează
Ce sunt migrenele şi de la ce apar:
Migrena este o suferinţă cronică ce este caracterizată prin dureri de cap moderate ori severe şi recurente. Acestea sunt asociate de regulă cu alte simptome precum greaţă, vărsături, sensibilitate la lumină sau la zgomot. În general, migrenele sunt agravate de activitate fizică.
Principalii factori declanşatori ai migrenelor sunt: consumul anumitor alimente (ciocolata, vinul roşu, brânzeturi), depresia, furia, şocurile emoţionale, surmenajul; factori senzoriali (lumină puternică, zgomot excesiv); modificări hormonale (perioadă menstruală, tratamente hormonale inclusiv contraceptive ori anumite medicamente).
Citeşte şi: Izbucnirea nervoasă, pericol uriaș de AVC. Stați calmi și vă puteți salva viața
