Noi metode de tratament și recuperare după infecția COVID-19

Ministerul Sănătății a aprobat două documente privind tratamentul, dar și recuperarea după infecția cu COVID-19. Schemele pentru tratarea COVID reprezintă o revizuire a propocolului existent, după acumularea de noi date clinice precum și monitorizarea și îngrijirea în ambulatoriu a tot mai mulți pacienți.

S-a schimbat protocolul de tratare a pacienților Covid-19. Cine are o formă ușoară, dar cu risc de agravare, nu mai este internat, ci va primi medicamente antivirale acasă.

Protocolul de medicină fizică și de reabilitare post-COVID-19 are ca scop ameliorarea stării fizice a pacienților care au fost infectați cu SARS-CoV-2, precum și creșterea capacității lor de a se întoarce la o viață normală.

Era necesar un astfel de protocol pentru evaluarea și pentru managementul terapeutic privind dizabilitățile complexe rezultate în urma infecției cu SARS-CoV-2. Pacienții care au trecut prin boală, în special cei cu forme severe, trebuie să beneficieze de servicii medicale de recuperare. COVID-19 este o boală cu afectare multiplă de organe și care poate lăsa sechele respiratorii, cardiace, neurologice, musculoscheletale, psihologice. Efectele bolii se pot întinde pe perioade variabile de timp, afectând calitatea vieții pacienților. Continuarea reabilitării medicale a acestora va permite monitorizarea atentă, refacerea funcționalității și a capacității de muncă și va scurta timpul de întoarcere la o viață normală”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

Citește și Klaus Iohannis: Să nu credem din greșeală că 1 iunie este data de relaxare totală. Nu va fi

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a aprobat și ordinul care actualizează protocolul medical de tratament pentru pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2 în conformitate cu cele mai noi studii medicale și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

Astfel, a fost adaptat tratamentul pacienților infectați cu SARS-CoV-2 în acord cu ultimele considerații legate de medicația antivirală. Totodată, a fost introdus un capitol nou cu recomandări pentru medicii de familie care tratează la domiciliu pacienții infectați.

„Antibioticele nu se dau în infecții virale, nu tratăm cu antibiotice decât situațiile în care apar complicații, suprainfectii și asta se pot vedea după niște explorări”, a declarat medicul Sandra Alexiu.

Citește și  5 greșeli post-vaccinare care te pot face să te îmbolnăveşti de COVID-19

Ce medicamente sunt folosite în tratarea bolnavior

Unul dintre medicamentele antivirale din protocol este Favipiravirul. În curând, va fi produs la Cluj. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj a precizat că fabrica ar putea face un milion de cutii și pentru export.

„În luna iunie așteptăm să primim acordul autorităților abilitate și să putem face un prim lot de 100.000 de cutii. Asta înseamnă echivalentul aproximativ a 100.000 de pacienți, astfel încât și medicii de familie să aibă acest instrument terapeutic pentru a lupta cu infecția Covid înainte de a se ajunge în spital, în acele faze grave și critice”, a precizat Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj.

Cei care sunt asimptomatici sau nu au afecțiuni care ar putea să le agraveze starea, nu vor primi medicație. Pacienții care au și alte boli, trebuie să anunțe medicul de familie încă de la primele simptome.

Citește și STUDIU| Mai puţin de jumătate dintre cei care au trecut prin infecţia SARS-CoV-2 mai au anticorpi la 6 luni de la vindecare

Recomandări de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2

  • Persoana cu infecție asimptomatică cu SARS-CoV-2 nu necesită un tratament medicamentos.
  • Îngrijirea pacienților cu forme ușoare de boală la pacienți fără factori de risc pentru evoluție severă recurge la medicație simptomatică; simptomaticele pot fi utile și pentru pacienți cu forme mai severe de boală.
  • Antiviralele au o eficiență cu atât mai mare cu cât sunt administrate mai devreme în cursul bolii, de preferat începând din primele zile de evoluție; de aceea antiviralele se administrează în primul rând pacienților cu forme non-severe de boală care au factori de risc pentru evoluția severă!
  • Dintre antivirale, remdesivir se recomandă în formele medii de boală la pacienți cu factori de risc pentru evoluție severă și în formele severe (cât mai rapid după instalarea necesarului de oxigen), pe criterii de disponibilitate, eficiență și riscuri.
  • Monitorizarea pacientului este extrem de importantă pentru a surprinde o evoluție a bolii din faza inițială, de multiplicare virală, către faza inflamatorie, ceea ce impune modificarea atitudinii terapeutice.

Tratamentul antiinflamator cu corticoizi (de preferat dexametazonă) este indicat la pacienții cu inflamație sistemică, care necesită administrare de oxigen.

  • Imunomodulatoarele sunt rezervate DOAR cazurilor cu inflamație excesivă, rapid progresivă, necontrolată de corticoizi în doză antiinflamatorie, iar alegerea lor va depinde de eficiență, de efectele adverse posibile și de disponibilitatea lor la un moment dat.
  • Datele privind eficiența și riscurile plasmei de convalescent sunt contradictorii și nu permit formularea unor indicații certe.
  • Administrarea profilactică de anticoagulant este indicată tuturor pacienților spitalizați, cu excepția celor care primesc deja un tratament anticoagulant și care vor continua să primească doze terapeutice.
  • Infecția cu SARS-CoV-2 nu reprezintă o indicație suplimentară pentru administrarea de antiagregante (se menține administrarea pentru alte indicații).
  • Stabilirea riscului tromboembolic se poate face cu scoruri consacrate pentru alte afecțiuni la care se adaugă și factori de risc specifici legați de COVID-19.
  • Administrarea de doze terapeutice de anticogulant se face pentru indicațiile standard, dar și pentru pacienți cu COVID-19 cu risc trombembolic mare (agravarea suferinței respiratorii și/sau sindrom inflamator marcat) și risc hemoragic mic.

Antibioticele NU se utilizează în tratamentul COVID-19

  • Ele ar trebui prescrise foarte rar de la începutul tratamentului, deoarece coinfecțiile bacteriene simultane infecției SARS-CoV-2 sunt foarte rare; se administrează antibiotic doar dacă este demonstrată o infecție bacteriană concomitentă.
  • Inițierea tratamentului antibiotic pe parcursul îngrijirii pacientului cu COVID-19 se face dacă s-a produs o suprainfecție bacteriană.
  • Alegerea antibioticelor pentru situațiile rare de infecție bacteriană concomitentă sau supraadăugată trebuie să țină cont de eficiență dar și de riscurile de dismicrobisme: infecții cu difficile, selectarea de tulpini bacteriene rezistente la antibiotice.
  • Pentru infecții asociate asistenței medicale de etiologie bacteriană care apar în timpul îngrijirii pacienților COVID-19 este important să fie decis tratamentul și în raport de circulația bacteriană în respectivul spital.
  • Principalul suport pentru pacienții cu forme severe și critice de COVID-19 este corectarea hipoxemiei, la care este necesar să aibă acces rapid pacienții cu forme severe/critice.
  • Pentru pacienții monitorizați la domiciliu se aplică recomandările de mai sus: infectații asimptomatici nu primesc tratament, pacienții cu forme ușoare de boală primesc simptomatice și medicație cu efect antiviral dacă au factori de risc pentru evoluție severă, pacienții cu forme medii și severe care rămân la domiciliu pot primi și profilaxie a trombozelor dacă au și alți factori de risc (în primul rând imobilizarea la pat).
  • Colaborarea între medici din diverse specialități medicale este necesară pentru a putea îngriji manifestările variate/ complexe ale COVID-19.
  • Utilizarea de azitromicină (și alte antibiotice) și de corticoizi la domiciliu în COVID-19 reprezintă de cele mai multe ori un abuz cu consecințe asupra pacientului care poate dezvolta efecte colaterale ale administrării de antibiotice și poate avea o evoluție prelungită a bolii.

 

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

Incendiu uriaş la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța: 9 morţi şi peste 110 pacienţi evacuaţi

Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață la secția ATI cu pacienţi COVID …

Inovație pe plan medical. BioNTech vrea să vindece cancerul cu tehnologia ARNm

În ultimul an sănătatea a fost pusă pe primul loc atât de către oameni, cât …

Voucherele pentru vaccinați vor fi distribuite din octombrie. De unde se pot ridica

Românii care s-au vaccinat anti-COVID-19 începând cu 31 august vor primi voucherele în valoare de …

Superimunitate dezvoltată de unii pacienți care s-au vindecat de Covid-19.

Unele persoane dezvoltă un „sistem imunitar extrauman” după ce s-au vindecat de COVID-19. Această imunitate …

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *