Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior și restricțiile de circulație noaptea

0

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Este vorba despre renunțarea la masca de protecție în aer liber, cu câteva excepții, și la restricțiile de circulație pe timp de noapte.

„Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare, care cuprinde întreaga perioadă de vară, ne pregătim de relaxare. Dar nu vrem să relaxăm în iunie, ca să revenim la restricții în august. Vom avea o relaxare pas cu pas, relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare”, a spus Klaus Iohannis într-o declarație de presă.

Primul punct din calendarul de relaxare est 15 mai, când se va renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice exterioare, cu câteva excepții – zone aglomerate precum târguri, piețe sau stațiile pentru transportul în comun.

Tot din acest weekend sunt ridicate restricțiile de circulație pe timp de noapte, a precizat președintele. Nici agenții comerciali nu vor mai avea programul limitat.

Ţintele de vaccinare de care depinde marea relaxare

Campania de vaccinare a prins viteză. Avem în fiecare zi peste 100.000 de persoane care se vaccinează. Este însă nevoie de mai mult! Am stabilit niște ţinte:

  • la 1 iunie, 5 milioane vaccinate;
  • la 1 iulie, 6 milioane vaccinate;
  • la 1 august, 7 milioane de persoane vaccinate

De aceste ținte depind măsurile de relaxare”, a adăugat Iohannis, pledând, din nou, în favoarea vaccinării.

Citește și Tromboza de la vaccinurile COVID-19. La ce semne trebuie să fii atent după vaccinare

Măsurile propuse joi și care urmează să fie adoptate prin decizie a Guvernului, potrivit președintelui:

Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior şi se elimină restricțiile de circulație, noaptea

  • Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior cu câteva excepții: târgurile, piețele sau stațiile mijloacelor de transport public;
  • Din acest weekendse elimină restricțiile de circulație pe timp de noapte și, de asemenea, se va renunța simultan la orice restricție care vizează programul operatorilor economici;
  • Tot din weekendul care urmează activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate;
  • Nunțile, botezurile, mesele festive pot avea loc din 1 iunie. În exterior pot participa maxim 70 de persoane, în interior maxim 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, se renunță la restricționarea numărului de participanți;
  • Similar, la sălile de sport, numărul de participanți e restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească;

În ceea ce privește școlile, este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde.

E foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școala și este foarte de dorit ca anul școlar să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați„, a estimat președintele.

Declarațiile lui Klaus Iohannis vin în contextul în care Capitala României a reintrat oficial, de joi, în scenariul verde iar agenții economici din industria ospitalității şi din industria spectacolelor pot primi public în limita a 50% din capacitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.