sursa foto: pixabay.com

5 ceaiuri pentru ameliorarea durerilor de stomac și a gastritei

Tratamentul gastritei poate include medicamente precum antibioticele, inhibitori ai pompei de protoni sau antiacidele. Poate implica, de asemenea, modificări ale alimentației și ale stilului de viață.

Tratamentul gastritei poate varia în funcție de gravitatea acesteia. Cu toate acestea, ar trebui să iei în considerare câteva remedii pe bază de plante, care pot ajuta la tratarea gastritei și la reducerea simptomelor bolii.

Datorită proprietăților unor plante și condimente, ceaiurile sunt remedii excelente pentru a reduce la minim multe dintre simptomele gastritei. De fapt, acestea sunt cele mai bune opțiuni în cazuri ușoare de boală, deoarece au mai puține efecte secundare, grație faptului că sunt complet naturale.

Citește și Antibioticele. Când și cum se administează

Ce este gastrita?

Gastrita este o boală caracterizată prin inflamația sau umflarea mucoasei stomacului. Aceasta poate fi acută sau cronică, în funcție de cauză sau de cât durează simptomele.

Gastrita este adesea cauzată de bacteria H.pylori. Cu toate acestea, ar putea fi, de asemenea, legată de consumul excesiv de alcool, utilizarea prelungită de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), stres sau consumul de tutun, printre altele.

Unele dintre simptomele gastritei sunt indigestia, greața, vărsăturile și senzația de stomac plin. În cazuri mai severe, cum ar fi gastrita erozivă, pot apărea, de asemenea, simptome îngrijorătoare, cum ar fi scaunele negre sau foarte tari, vărsăturile cu sânge, umflarea și disconfortul abdominal sever.

Citește și Ulcerul. Factori de risc, simptome, tratament

Ceaiuri pentru ameliorarea gastritei

Manifestările clinice ale gastritei trebuie să fie evaluate de către un medic specialist, deoarece simptomele acesteia sunt adesea similare cu cele ale altor tulburări digestive.

Medicul tău trebuie să confirme diagnosticul printr-o examinare fizică și teste de sânge, scaun sau respirație. De asemenea, specialistul poate sugera efectuarea unei endoscopii sau a unei biopsii.

Dacă afecțiunea este severă, este necesar să urmezi tratamentul medicamentos prescris de medic pentru a vedea o îmbunătățire. Însă dacă afecțiunea ta este ușoară, atunci modificările stilului de viață și unele suplimente naturale pot fi de mare ajutor.

Citește și Durerile resimţite în partea dreaptă a abdomenului nu trebuie ignorate. Iată 10 cauze care le pot provoca

Iată care sunt cele mai bune ceaiuri pentru ameliorarea gastritei:

Ceai verde cu miere de Manuka

Efectele antibacteriene ale ceaiului verde pot ajuta la eliminarea bacteriei H.pylori. Ceaiul verde îndulcit ușor cu miere naturală de Manuka este unul dintre cele mai bune tratamente pentru gastrită. Un studiu a concluzionat că utilizarea sa poate reduce la minimum riscul de infectare cu bacteria Helicobacter pylori.

Citește și PIESE DE PUZZLE, cu Irina Mohora – Mierea, alimentul minune pentru întreg organismul

Ceai de ghimbir

Gingerolul și celelalte componente active întâlnite în rădăcina de ghimbir au efecte pozitive asupra gastritei acute și cronice. Aceste substanțe nutritive ajută la reducerea inflamației mucoasei stomacului și inhibă dezvoltarea anumitor tulpini ale bacteriei H. pylori.

Citește și Un pahar de apă caldă pe zi, secretul frumuseţii. Beneficiile consumului de apă caldă pentru organism.

Ceai de mușețel

Mușețelul poate ajuta la ameliorarea simptomelor gastritei, cum ar fi disconfortul gastric și digestia lentă. Nu este cel mai puternic tratament pentru gastrită, însă este un adjuvant excelent în caz de indigestie, inflamație a mucoasei gastrice și arsuri.

Citește și Sucuri și ceaiuri care curăță arterele

Ceai de mentă

Ceaiul de mentă este unul dintre cele mai populare remedii naturale pentru gastrită și disconfort gastric. Acesta este folosit în mod tradițional pentru ameliorarea crampelor abdominale, eliminarea gazelor intestinale și reducerea excesului de aciditate din stomac. Ceaiul de mentă ajută, de asemenea, la reducerea inflamației mucoasei gastrice.

Citește și Dezechilibrele florei intestinale. Ce le cauzează și cum afectează organismul

Ceai de ginseng american

Ginsengul este un remediu natural foarte bun pentru problemele gastrice. Ginsengul american este utilizat pentru a trata gastrita și a-i ameliora simptomele. Nu este la fel de popular precum remediile prezentate mai sus, însă este excelent pentru a îmbunătăți digestia, a opri vărsăturile și a reduce inflamația colonului. În plus, ginsengul american ameliorează inflamația mucoasei ce căptușește stomacul.

Consumul acestor ceaiuri pentru tratarea gastritei poate ajuta la reducerea rapidă a simptomelor supărătoare. Însă nu trebuie sub nicio formă să renunți la tratamentul prescris de medicul specialist. În plus, este important să discuți cu acesta despre posibilele efecte secundare și interacțiuni cu medicamentele prescrise.

Citește și CĂTINA SAU „GINSENGUL ROMÂNESC”, TOP 12 BENEFICII PENTRU ORGANISM

 

SURSA: sciencedirect.com

sursa foto: pixabay.com

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

SEMNAL DE ALARMĂ| Boala care va face peste 150 de milioane de victime în lume până în anul 2050

Peste 153 de milioane de oameni vor suferi de demență până în anul 2050, arată …

EXPERIMENT| Coca-Cola şi sucul de mere, testate pozitiv la Covid-19

Un deputat austriac a realizat un test antigen rapid pe o băutură răcoritoare, chiar în …

sursa foto: alba24.ro

Premieră modială| Un american a primit o inimă de porc modificată genetic

Un bărbat din SUA a devenit prima persoană din lume care a primit un transplant …

STUDIU| SARS-Cov-2 îşi pierde 90% din puterea de infectare în doar câteva minute în aer

Virusul care provoacă Covid-19 devine inactiv în aer în proporţie de 90% după 5 minute …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *