Cu doar 2 luni înainte de sfârşitul anului 2019, în România are loc şi prima operaţie de prelevare de organe din acest an. Intervenţia chirurgicală de prelevare de organe de la o pacientă în vârstă de 38 de ani, aflată în moarte cerebrală a avut loc la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Citeşte şi:O NOUĂ ȘANSĂ LA VIAȚĂ PENTRU PACIENŢII ROMÂNI. A FOST SEMNAT UN ACORD CU UNGARIA PENTRU TRANSPLANTUL DE PLĂMÂNI
La procesul de prelevare a organelor participă echipe de medici din Bucureşti – de la Spitalul Clinic Sfânta Maria, din Cluj-Napoca – de la Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal şi din Croaţia – Klinicka Bolnica Dubrava, Zagreb, au anunţat, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii unităţii sanitare.
Ficatul şi plâmânii donatoarei vor ajunge la echipa medicală din Bucureşti, la Cluj vor merge rinichii, iar echipa din Croaţia va preleva inima femeii de 38 de ani. La Sibiu va rămâne corneea.
” Cordul donatoarei va ajunge în Croaţia, ca urmare a faptului că, pe teritoriul României, nu există niciun primitor compatibil, după cum a informat Agenţia Naţională de Transplant”, a precizat, în comunicatul de presă, reprezentanţul Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu.
Citeşte şi:Toate spitalele judeţene din țară, obligate să aibă un centru de prelevare de organe
Un rol esenţial în identificarea evenatualilor donatori îl are medicul şef al secţiei Anestezie Terapie Intensivă care identifică potenţialii donatori şi apoi are rolul de menţinere a organelor în condiţii optime în vederea prelevării.
Citeşte şi:Un nou transplant de inimă, realizat la Târgu Mureș. Este al șaselea din 2019
„La nivelul spitalului din Sibiu depunem permanent eforturi pentru dezvoltarea acestei activităţi de prelevare şi, atunci când avem potenţiali donatori, încercăm să ne axăm, în discuţiile cu familiile, pe însemnătatea acestui gest, pe faptul că se pot salva multe vieţi omeneşti”, a transmis prin comunicatul de presă coordonatorul local de transplant, dr. Tiberiu Toabeş.
