Cinci (plus una) inovaţii medicale în 2019 care au uimit lumea. Partea VI- Au fost creați primii neuroni artificiali care pot repara circuitele nervoase din creier

Tot anul 2019 a fost marcat de o descoperire care ar putea fi rezolvarea multor probleme provocate de paralizia cerebrală. Cercetătorii au creat neuroni artificiali care pot repara circuitele nervoase din creier. Aceștia ar putea fi implantaţi în pacienţii care suferă de paralizie sau alte afecțiuni ale sistemului nervos. Neuronii artificiali ar putea fi chiar folosiţi pentru a conecta minţi umane la aparate, susțin oamenii de știință.

Citeşte şi: CT – Tomografia Computerizată, ghid pentru pacienți

Potrivit The Guardian, citat de Digi24, mecanismul ar fi următorul: neuronii bionici pot primi semnale electrice de la celule nervoase sănătoase şi le pot procesa în fel natural, după care pot trimite noi semnale celorlalţi neuroni.

„Orice zonă care se confruntă cu o boală degenerativă, precum boala Alzheimer, acolo unde neuronii nu mai trimit impulsuri din cauza vârstei, bolii, sau leziunilor, poate fi ajutată de un implant de neuroni artificiali care să facă treaba neuronilor naturali afectaţi”, a declarat Alain Nogaret, fizicianul care a condus proiectul la Universitatea din Bath.

Citeşte şi: De ce trebuie să renunțați la suplimentele pentru sănătatea creierului și să alegeți alimentele care conțin nutrienții necesari

Neuronii artificiali ar putea trata o formă de insuficiență cardiacă

Pentru început, ar putea fi tratată o formă de insuficienţă cardiacă care apare atunci când un circuit neuronal de la baza creierului se deteriorează din cauza vârstei sau a bolilor şi nu mai poate trimite semnalele electrice corecte pentru ca inima să pompeze sânge normal.

Neuronii artificiali ar urma să fie inseraţi în microcipuri late de câţiva milimetri, mai degrabă decât să fie implantaţi direct în creier. Cipurile sunt baza unor dispozitive care sunt apoi montate direct în sistemul nervos, de exemplu prin interceptarea semnalelor care călătoresc între creier şi muşchii piciorului, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: Sănătatea creierului dependentă de odihna pe care o primește

Neuronii artificiali ar putea trata paralizia

Neuronii artificiali ar urma să fie folosiți pentru rezolvarea mai multor probleme de sănătate printre care: scăderea memoriei sau chiar eliminarea paraliziei şi ajutarea pacienţilor care au suferit amputaţii prin montarea de membre robotice cu neuroni artificiali pe post de „baterii”.

Citeşte şi: Cinci metode dovedite științific de a-ți stimula creierul

Va mai dura însă până ce aceştia vor putea să ajute pacienţii.
Oamenii de ştiinţă susțin că pot construi neuroni bionici bazaţi pe oricare dintre celule nervoase aflate în creier, coloana vertebrală sau spaţii mai îndepărtate are sistemului nervos periferic, precum neuronii de senzaţie din piele.

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

STUDIU. Șase vaccinuri diferite împotriva Covid-19 sunt sigure și eficiente atunci când sunt utilizate ca a treia doza

Studiul de fază 2, publicat joi în revista medicală The Lancet, a analizat siguranța și …

Primele 2 cazuri de infectare cu varianta Omicron au fost confirmate în România

Varianta Omicron a ajuns în România. Au fost confirmate primele două cazuri de infectare cu …

Valeriu Gheorghiță, despre miocardita după vaccinare: Este mult mai rară decât miocardita apărută după boala COVID

Miocardita după boala COVID-19 este mult mai frecventă decât cea raportată după vaccinare, afirmă șeful …

Primul studiu de secvenţiere pentru Omicron în 19 oraşe din România. Ce au descoperit cercetătorii

A fost realizat primul studiu pe bază de secvenţiere pentru varianţa Omicron în România, iar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *