Când afară temperaturile depăşesc 35 de grade, organismului îi este tot mai greu să funcţioneze normal. Aşa că, de cele mai multe ori trebuie ajutat prin evitarea supunerii lui la un stres suplimentar, cum ar fi, de exemplu, cel al digerării unor alimente grele.
De aceea, pe timp de caniculă, medicii nutriţionişti recomandă o alimentaţie mai uşoară şi bogată în vitamine şi cu un conţinut mare de apă, scrie clicksanatate.ro.
Iată un top al alimentelor care sunt potrivite pentru perioada caniculară:
1. CASTRAVETELE
Este o sursă bună de vitamina C şi cu un conţinut ridicat de apă, castravetele este indicat să fie consumat pe caniculă. Alături de el poţi adauga cu succes şi puţin pătrunjel, mărar, zeama de la o lămâie, avocado.
2. SPANACUL
Spanacul îţi va aduce un aport bun de magneziu şi luteină, substanţe benefice pentru a-ţi proteja pielea de arsurile solare.
3. PEPENELE
Vara, pepenele este fără doar şi poate vedeta sezonului. Fie că îl preferi pe cel galben sau pe cel roşu, ambele variante sunt indicate pe vreme caniculară. Aceste fructe conţin foarte multă apă, aşa că te vor ajuta să te răcoreşti, iar aportul mare de vitamine şi minerale va contribui substanţial la menţinerea frumuseţii tale şi a sănătăţii tractului digestiv.
Citește și PEPENELE ROŞU, FRUCTUL CARE NE PROTEJEAZĂ DIN CAP PÂNĂ-N PICIOARE
PEPENELE ROSU, PROTECTIA NATURALA IMPOTRIVA INFARCTULUI SI AVC-ULUI
4. BANANELE
Bananele, chiar dacă nu sunt zemoase, au o altă proprietate benefică pe vremea caniculară: ajută la o menţinere constantă a temperaturii corporale. Maimult, conţinutul mare de potasiu şi magneziu va fi util organismului tău pentru a combate oboseala, anemia şi să ai suficientă energie pentru întreaga zi.
5. DOVLECEII
Dovleceii menţin şi ei temperatura corpului constantă dar, în plus, au şi un aport mare de apă care contribuie la hidratarea organismului, iar substanţele nutritive asigură o senzaţie de saţietate pentru o perioadă lungă de timp.
6. ROŞIILE
Roşiile sunt o sursă importantă de potasiu, vitamina C, licopen, care protejează organismul de acţiuna nocivă a razelor ultraviolete. Ajută şi la hidratarea şi hrănirea organismului, dar are grijă şi de siluetă.
7. CONDIMENTELE PICANTE
Condimentele picante sunt indicate a fi consumate pe timpul verii deoarece te ajută să transpiri, iar în felul acesta vei elimina mai multe toxine, apa în exces din organism, iar pielea ta va respira mult mai bine.
8. CIREŞELE
Prezente peste tot în pieţe din luna mai şi până spre finalul lunii iunie, cireşele sunt extrem de gustoase, bogate în vitamine şi minerale şi bineînteles în apă. Aşa că te ajută să te hidratezi dar îţi aduc şi un aport sănătos pentru organism şi oferă senzaţia de saţietate.
9. SMOCHINELE
Smochinele nu sunt chiar atât de bogate în apă, dar conţin antioxidanţi care fac vor susţine organismul în toate activităţile tale zilnice.
10. PEŞTELE
Peştele consumat alături de legume echilibrează într-un mod sănătos dieta de vară şi în plus este extrem de hrănitor şi uşor de digerat .
Te-ar putea interesa și PIESE DE PUZZLE – Peștele, alimentul cel mai sănătos, cu Marian Cuzdrioreanu, președinte RO-FISH
Chiar dacă alimentele prezentate în acest articol au un conţinut mare de apă, nu uita totuşi că vara cel mai important este să ne hidratăm. Este indicat consumul a cel puţin 2 litri de lichide pe zi, dar cel mai bine ar fi să nu aştepţi senzaţia de sete pentru a bea apă.
sursa foto: pixabay.com
