Se apropie sezonul pepenelui verde, iar descoperirile făcute de cercetătorii americani despre acest fruct, extrem de răcoros în sezonul cald, cu certitudine ne vor îndemna să-l privim cu alţi ochi. Consumul de pepene verde, mai ales în sezonul rece, are efecte benefice asupra sănătăţii inimii şi reduce riscul de boli cardiovasculare, mai ales în cazul a persoanelor obeze, scrie Mediafax.
Iar cele mai bune rezultate au fost obţinute în condiţii de vreme rece, atunci când eforturile de reglare a temperaturii depuse de organism provoacă o creştere a tensiunii arteriale. Astfel, s-a constatat că persoanelor obeze care au mâncat pepene verde le-a scăzut tensiunea arterială şi s-a redus stresul cardiac, chiar şi în condiţii de temperatură joasă.
Şi tot americanii au mai aflat că un extras din sucul de pepene roşu ar putea preveni accidentele cardiace şi cerebrale. Acest al doilea studiu a fost făcut pe un grup de bărbaţi şi femei cu vârste între 51 şi 57 de ani care au primit timp de 6 săptămâni, zilnic, un extract dintr-un aminoacid prezent în pepenele roşu. La finalul studiului s-a observat o iîmbunătățire a funcţiei arteriale şi o scădere a tensiunii arteriale, a explicat profesorul Arturo Figueroa de la Universitatea din Florida, citat de Pro tv.
