Vaccinul Pfizer are o eficienţă de peste 95% împotriva Covid-19

Vaccinul Pfizer are o eficiență într-un procent de peste 95% împotriva maladiei COVID-19, însă nivelul eficacităţii sale scade semnificativ atunci când o persoană primeşte doar una dintre cele două doze ale sale, potrivit unei cercetări ştiinţifice din Israel, considerată cel mai mare studiu realizat vreodată în condiţii reale.

Publicat în revista medicală The Lancet, acest studiu a evidenţiat „beneficiile pentru sănătatea publică ale unui program naţional de vaccinare„, conform autorilor săi, cercetători de la Pfizer şi reprezentanţi ai guvernului israelian.

Autorii studiului au dezvăluit că în Israel, campioana ţărilor care derulează campanii de vaccinare, acest program de imunizare „a fost motorul principal al declinului infecţiilor de COVID-19„.

Totuşi, specialiştii preferă să rămână prudenţi în ceea ce priveşte generalizarea acestor concluzii pentru alte naţiuni, deoarece viteza campaniilor de vaccinare şi evoluţia pandemiei diferă de la o ţară la alta, au avertizat autorii studiului.

Citește și Medicii din Israel analizează cazuri de miocardită în rândul persoanelor vaccinate cu Pfizer

Studiul reprezintă o versiune publicată şi examinată de alţi oameni de ştiinţă independenţi ale primelor rezultate dezvăluite în luna martie de compania Pfizer şi de Ministerul Sănătăţii din Israel.

Vaccin eficient împotriva variantei britanice

Cercetarea s-a bazat pe datele medicale colectate între 24 ianuarie şi 3 aprilie, perioadă în care 72% dintre israelienii de peste 16 ani (aproape 5 milioane de persoane) şi 90% dintre persoanele de peste 65 de ani din Israel au primit ambele doze ale vaccinului Pfizer-BioNTech.

Analiza a vizat în principal eficacitatea vaccinului împotriva variantei britanice (denumită B.1.1.7), devenită dominantă în această ţară.

Studiul arată că vaccinul Pfizer are „o eficacitate înaltă” la persoanele de peste 16 ani după şapte zile de la administrarea celei de-a doua doze: el asigură o protecţie de 95,3% împotriva infecţiilor, de 97,2% împotriva spitalizărilor şi de 96,7% împotriva deceselor. Aceste niveluri de protecţie rămân similare şi la persoanele de peste 85 de ani.

Însă ele scad semnificativ atunci când persoanele vaccinate primesc doar prima dintre cele două doze ale serului: protecţie de 57,7% împotriva infecţiilor, de 75,7% împotriva spitalizărilor şi de 77% împotriva deceselor în rândul persoanelor de peste 16 ani.

Citește și Maratonul vaccinării în București. Vaccinarea se va face fără programare cu Pfizer, la Sala Palatului și Biblioteca Națională

Acest studiu „demonstrează importanţa unei vaccinări complete în rândul adulţilor„, cu două doze, consideră autorii cercetării. Potrivit lor, o doză unică ar putea să ofere o protecţie mai puţin îndelungată, în special din cauza apariţiei unor variante virale mai rezistente la vaccin.

În timpul perioadei de analiză, au existat 232.268 de infecţii confirmate de COVID-19 în Israel (cu 4.481 de infecţii severe şi 1.113 decese) şi aproape 95% dintre eşantioanele testate aveau la bază varianta britanică.

Cercetătorii au subliniat că analiza lor nu le-a permis să studieze eficacitatea vaccinului împotriva variantei sud-africane, aflată şi ea în circulaţie în Israel.

sursă agerpres.ro

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

Incendiu uriaş la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța: 9 morţi şi peste 110 pacienţi evacuaţi

Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață la secția ATI cu pacienţi COVID …

Inovație pe plan medical. BioNTech vrea să vindece cancerul cu tehnologia ARNm

În ultimul an sănătatea a fost pusă pe primul loc atât de către oameni, cât …

Voucherele pentru vaccinați vor fi distribuite din octombrie. De unde se pot ridica

Românii care s-au vaccinat anti-COVID-19 începând cu 31 august vor primi voucherele în valoare de …

Superimunitate dezvoltată de unii pacienți care s-au vindecat de Covid-19.

Unele persoane dezvoltă un „sistem imunitar extrauman” după ce s-au vindecat de COVID-19. Această imunitate …

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *