Tot ce trebuie să știm despre vaccinul produs de AstraZeneca

Vaccinul AstraZeneca/Oxford, a cărui utilizare a fost suspendată în Danemarca și mai multe țări, ca măsură de precauţie, este puţin costisitor, uşor de depozitat şi a fost dezvoltat pe baza unui virus care afectează cimpanzeii. Acestea sunt câteva dintre cele cinci lucruri bine de ştiut despre acest vaccin.

Vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă de peste 18 ani, iar intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni. Potrivit Agenţiei Europene a Medicamentului,  determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi şi globule albe specializate care acţionează împotriva virusului, oferind astfel protecţie împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4 – 12 săptămâni de la prima doză.

Conceput pe baza unui virus comun la cimpanzei

Acest vaccin a fost dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea din Oxford împreună cu gigantul anglo-suedez AstraZeneca.

Vaccinul este un așa-numit vaccin vector. Potrivit Institutului Paul Ehrlich (PEI) din Germania, vaccinul se bazează pe virusuri de răceală de la cimpanzei, inofensive pentru oameni. Acești așa-numiți viruși de răceală din familia adeno-virusului au fost modificați astfel încât să conțină gena cu planul de producere a unei proteine ​​de suprafață optimizate a coronavirusului (proteina SARS-CoV-2 spike).

Citește și Florin Cîțu, reacție în cazul vaccinului AstraZeneca: Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin

După vaccinare, virusul vaccinului pătrunde în câteva celule umane. Acestea folosesc gena pentru a produce proteina spike. Apoi, sistemul imunitar recunoaște acest lucru ca un corp străin și reacționează formând anticorpi și celule T, care protejează în mod ideal împotriva infecției cu coronavirusul Sars-Cov-2.

Un vaccin practic

Vaccinul AstraZeneca/Oxford are avantajul de a fi ieftin (aproximativ 2,50 euro pe doză, cu variaţii în funcţie de costurile de producţie locale). La cererea Universităţii Oxford, AstraZeneca şi-a luat angajamentul de a nu obţine profit din acest produs.

Este, de asemenea, uşor de depozitat – poate fi păstrat la temperatura unui frigider, adică între două şi opt grade Celsius, spre deosebire de vaccinurile de la Moderna şi Pfizer/BioNTech, care nu pot fi păstrate pe termen lung decât la temperaturi foarte scăzute (minus 20 de grade Celsius în cazul primului, respectiv minus 70 de grade Celsius pentru al doilea).

Acest lucru facilitează vaccinarea pe scară largă.

Citește și Cât de protejat ești împotriva Covid-19 după prima doză de vaccin ?

Cât de eficient este vaccinul AstraZeneca împotriva coronavirusului?

Vaccinul AstraZeneca a atins o eficiență de 76%  în testele clinice, după prima doză. Administrat la 12 săptămâni sau mai multe după prima doză, rapelul ridică eficacitatea la 82 la sută. Un alt studiu a constatat o eficacitate de 84%. Într-o altă investigație, s-a constatat că vaccinul a redus durata răspândirii și a redus sarcina virală, ceea ce ar putea încetini transmiterea virusului. Pe baza acestor date, vaccinul a primit aprobare în multe țări.

Vaccinarea cu AstraZeneca indicată pentru toate vârstele?

OMS recomandă vaccinul pentru toate persoanele trecute de 18 ani, inclusiv pentru persoanele cu vârsta de 65 de ani sau mai mult. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) afirmă la rândul ei că vaccinul poate fi utilizat de către orice persoană cu vârsta de peste 18 ani.

Citește și Prospectul vaccinului dezvoltat de AstraZeneca. Compoziţie, mod de administrare şi reacţii adverse

Până în prezent nu există suficiente rezultate în cazul persoanelor în vârstă pentru a avea o imagine clară despre cum funcționează vaccinul în aceste cazuri, dar se pleacă de la premisa unei reacții de protecție, bazată și pe experiența cu alte vaccinuri.

În schimb, comisia permanentă de vaccinare din Germania (STIKO) recomandă vaccinul AstraZeneca numai pentru persoanele cu vârsta de până la 64 de ani. Recomandarea ține cont de lipsa datelor privind eficacitatea vaccinului la vârstnici. Majoritatea participanților la studiile AstraZeneca au avut între 18 și 55 de ani.

AstraZeneca a precizat că ”eficacitatea vaccinului la persoanele mai în vârstă nu a putut fi evaluată” și că urmează studii pe această temă.

Cheaguri de sânge suspecte

Danemarca a anunţat că suspendă, ca măsură de precauţie, utilizarea vaccinului AstraZeneca din cauza temerilor legate de formarea de cheaguri de sânge la persoane vaccinate. Agenţia Naţională de Sănătate a subliniat că, „la ora actuală, nu putem trage concluzia existenţei unei legături între vaccin şi cheagurile de sânge”.

Un purtător de cuvânt al AstraZeneca a asigurat că „siguranţa vaccinului a fost studiată pe larg în studiile clinice de faza III şi că datele revizuite de specialişti confirmă faptul că vaccinul a fost în general bine tolerat„.

Citește și Cum știi dacă ai fost infectat cu coronavirus, dar ai fost asimptomatic

Austria anunţase că a încetat administrarea unui lot de vaccinuri produse de laboratorul britanic, după decesul unei infirmiere de 49 de ani din cauza unor „grave tulburări de coagulare” la câteva zile după primirea vaccinului.

Alte patru ţări europene – Estonia, Lituania, Letonia şi Luxemburg – au suspendat ulterior vaccinările cu dozele provenite din lotul respectiv, livrat în 17 state şi care conţine un milion de doze de vaccin.

Alergii severe adăugate la posibilele efecte secundare

Agenţia Europeană a anunţat că investighează o problemă separată legată de tulburări de coagulare, ceea ce a determinat Danemarca, urmată de alte ţări europene, să suspende utilizarea vaccinului dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford. EMA a afirmat totuşi joi că utilizarea acestui vaccin este sigură.

Agenţia Europeană a Medicamentului a declarat vineri într-un comunicat că „a recomandat actualizarea informaţiilor despre produs pentru a include anafilaxia şi hipersensibilitatea (reacţii alergice) ca efecte secundare„.

Citește și Care sunt locurile cu cel mai mare risc de infectare cu coronavirus

„Actualizarea se bazează pe o examinare a 41 de cazuri de posibilă anafilaxie observate în rândul a aproximativ 5 milioane de vaccinări din Marea Britanie„, a explicat agenţia cu sediul la Amsterdam.

„După o analiză atentă a datelor, comitetul însărcinat cu evaluarea riscurilor medicamentelor a constatat că o legătură cu vaccinul este probabilă în cel puţin unele dintre aceste cazuri„, a adăugat EMA.

Cu toate acestea, Agenţia Europeană a Medicamentului a declarat că anafilaxia, considerată o „reacţie alergică severă„, este deja un „efect secundar cunoscut care poate apărea, foarte rar, la vaccinuri„.

 

Must Read