Cât de protejat ești împotriva Covid-19 după prima doză de vaccin ?

Milioane de oameni din întreaga lume s-au vaccinat anti-coronavirus cu rapelul. Vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna sunt, cel mai probabil, 80% eficiente împotriva COVID-19 după prima doză. O singură doză de AstraZeneca are o eficiență de cel puțin 70% în prevenirea COVID-19.

SUA au autorizat vaccinurile de la Moderna și Pfizer/BioNTech, în timp ce Marea Britanie a aprobat Pfizer, AstraZeneca și, de asemenea, vaccinul Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză, spre deosebire de celelalte seruri, care necesită rapelul.

Cât de bine funcționează fiecare dintre aceste vaccinuri, după o singură doză?

Stephen Evans, specialist în statistici medicale la London School of Hygiene & Tropical Medicine și fost membru al Comitetului pentru siguranța medicamentelor la Agenția Europeană pentru Medicamente, a analizat datele din studiile FDA pentru a vedea câtă protecție oferă o singură doză din fiecare vaccin, iar rezultatele au fost publicate de Business Insider.

Citește și Ce trebuie să faci dacă te-ai infectat cu coronavirus după prima doză de vaccin

Pfizer/BioNTech: Cel puțin 80%

Eficiența Pfizer a fost de 52,4% în protejarea împotriva COVID-19 între prima și a doua doză, conform documentelor FDA. De menționat este că procentul de 52,4% include cele 11 zile înainte ca prima doză să își facă efectul, astfel încât procentul real ar putea fi mult mai mare.

Adevărata valoare se situează între 29,5% și 84,5%, conform documentelor FDA. Vaccinarea cu Pfizer a fost 100% eficientă împotriva spitalizării și decesului.

Evans a spus că există „dovezi destul de clare“ că ai o protecție de cel puțin 80% și „probabil“ aproape de 90% după o singură doză de vaccin Pfizer.

Moderna: cel puțin 80%

Vaccinul Moderna a fost eficient 69,5% în prevenirea infectării cu coronavirus între prima și a doua doză, cu o valoare reală între 43,5% și 84,5%. Cifra de 69,5% include cele 13 zile înainte de începerea protecției, astfel încât procentul real ar putea fi mai mare.

Citește și Persoanele vaccinate ar putea transmite în continuare virusul SARS-CoV-2

A existat un număr mic de oameni, aproximativ 7%, care nu au primit a doua doză de Moderna din motive necunoscute. În acest caz, vaccinul a avut o eficiență de 50,8% în prevenirea COVID-19 până la 14 zile după prima doză și 92,1% după 14 zile.

Nu este clar cât de bine protejează o singură doză de vaccin împotriva spitalizării și a decesului.

Evans spune că beneficiezi de cel puțin 80% protecție și, posibil, chiar mai bună de 90%, datorită vaccinului Moderna după o singură doză timp de 28 de zile. După 28 de zile a fost neclar, deoarece nu a fost testat.

Citește și Cum știi dacă ai fost infectat cu coronavirus, dar ai fost asimptomatic

AstraZeneca: Peste 70%

Evans spune că este mai dificil să se stabilească o estimare pentru vaccinul AstraZeneca, deoarece FDA nu a prezentat încă datele privind acest ser, la fel ca pentru celelalte.

O doză unică de vaccin AstraZeneca a fost eficientă în proporție de 76% în protejarea împotriva COVID-19 timp de cel puțin 90 de zile, conform studiilor Lancet. Au existat spitalizări, dar numărul a fost mai mic.

Johnson & Johnson: 66%

În cazul Johnson & Johnson, protecția a început la 14 zile și a fost eficiență în proporție de 66,1% la 28 de zile.

Eficacitatea vaccinului a variat în funcție de țara în care a fost utilizat – eficiență de 72% în SUA , de 64% în Africa de Sud și de 68% în Brazilia.

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

Distanța mai mare între dozele vaccinului Pfizer conduce la niveluri mai mari de anticorpi pe termen lung

Continuă să apară studii legate de nivelul de anticorpi dezvoltați după vaccinarea anti-Covid. Ultimul dintre …

Clinicile din străinătate oferă salarii de până la 10 mii de euro pentru medicii români. Cele mai căutate specializări

Medicii români sunt căutați de clinici din străinătate, cu salarii de până la 10.000 euro …

Studiu: Anticorpii Covid-19 persistă cel puțin 9 luni după infectare

Anticorpii dobândiţi în urma infectării cu noul coronavirus durează ”cel puţin” nouă luni, conform unui …

A fost aprobată lista medicamentelor esențiale pentru pacienții din România. Circa 1000 de medicamente vor fi decontate 100%

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat ordinul prin care aprobă lista medicamentelor esențiale pentru pacienții …

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *