STUDIU: CÂND DEVINE SALTEAUA DE PAT TOXICĂ. LEGĂTURA DINTRE SALTEA ŞI APARIȚIA CANCERULUI

0
sursa foto: pixabay.com

Salteaua pe care dormim ar putea avea efecte nocive asupra sănătăţii noastre. Mai ales dacă vorbim despre o saltea din spumă poliuretanică, a descoperit un grup de cercetători de la Institutul de Tehnologie din Israel.

Concret, oamenii de ştiinţă au aflat că, în prezența căldurii corpului, spumă poliuretanică din salteua pe care dormim poate emana anumite substanțe chimice gazoase numite compuși organici volatili (COV). Acești compuși provin în principal din poliuretanul utilizat în saltea, dar și din alte substanțe chimice utilizate în materialele ignifuge și materiale plastice, au spus cercetătorii, scrie webmd.com.

Chiar dacă valorile descoperite nu sunt unele care să ne pună imediat sănătatea în pericol, în timp, efectele compuşilor organici volatili pot provoca iritarea ochilor, nasului și gâtului până la dureri de cap și leziuni ale organelor, potrivit Agenției pentru Protecția Mediului din S.U.A.  Mai mult, unii compuși organici volatili, inclusiv benzenul, acetaldehida și formaldehida, au fost asociaţi cu risc crescut de cancer.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au efectuat teste pe 8 tipuri de saltele din poliuretan, pe care iniţial le-au ţinut la aerisit timp de 6 luni iar apoi le-au supus condiţiilor normale de dormit.

Riscurile care i-au îngrijorat cel mai mult pe cercetători au fost cele legate de copii. Unii compuși au atins niveluri de îngrijorare pentru sugari și copii mici, în cazul în care în cadrul studiului s-a ţinut cont vârstele lor şi de timpul petrecut în pat, cum este în cazul bebeluşillor.

O metodă eficientă de a diminua din riscurile compuşilor organici volatili este o aerisire constantă a camerei, mai spun cercetătorii.

Te-ar putea interesa și MEDSHOW, cu Emma Zeicescu – Insomnia, boala societății moderne

sursa foto: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.