Premieră medicală. Spitalul Universitar din București va avea un heliport la standarde internaţionale

Spitalul Universitar de Urgență București devine prima unitate medicală din Capitală cu propriul heliport la standarde internaționale, investiție care se ridică la 800.000 de euro și a fost susținută în totalitate de MaxBet.

Heliportul  reprezintă o premieră pentru unitățile medicale din București și este realizată pe Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București. Mai mult, elicopterele medicale vor beneficia de două culoare de zbor, inclusiv pe timp de noapte! Astfel, indiferent de momentul zilei, elicopterele medicale de urgență vor putea ateriza, iar cazurile medicale vor fi preluate de specialiștii Unității de Primiri Urgențe.

 

Transportul pacienților direct în Unitatea de Primiri Urgențe se va realiza cu ajutorul unui lift și al unui culoar suprateran. Este o șansă în plus la viață oferită celor aflați în stare gravă și foarte gravă, care au nevoie de îngrijire medicală înalt specializată în Centrul Universitar București, prin scurtarea timpului în care ajung la camera de gardă.

Platforma heliportului are o structură metalică formată din rigle tip grinzi din oțel și stâlpi zăbreliți, este dotată cu jgheaburi și plase de siguranță, cu instalație electrică de balizaj, cu marcaje luminoase, cu echipamente de salvare, protecție și de stingere a incendiilor.

Data de finalizare a proiectului este estimată pentru finalul lunii august – urmând ca punerea în funcțiune să se realizeze în această toamnă.

„Acest proiect, unic în București, este o dovadă că se poate. Pentru noi, medicii, cei care am jurat să salvăm vieți, acest proiect este un vis care va deveni realitate și îi mulțumesc încă o dată sponsorului nostru. În 2018, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar au fost transferați cu elicopterul peste 200 de pacienți din toată țara, iar fiecare secundă este vitală în salvarea acestor oameni. Noul heliport ne va permite să preluăm și mai multe cazuri grave care vor putea beneficia de îngrijiri medicale avansate în Spitalul Universitar. Practic, avem un colectiv medical înalt specializat (medici, asistente medicale, infirmiere, brancardieri etc), iar în curând vom avea și cel mai modern heliport din țară. Este un proiect de succes care stabilește un nou standard de performanță în sistemul sanitar românesc”, a declarat dr. Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.

O altă investiție CSR derulată de MaxBet la Spitalul Universitar de Urgență București a constat în amenajarea și dotarea Centrului de Pretransplant de celule stem, unde sunt pregătiți pacienți cu leucemie în vederea transplantului medular, investiția având o valoare de 200.000 euro.

 

Sursa: Comunicat de presă

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

sursa: skynews

Premieră medicală. Primul medicament pentru tratarea COVID-19 acasă, aprobat în UK

Primul medicament conceput pentru a trata formele simptomatice de COVID-19 a fost aprobat de autoritatea …

Klaus Iohannis a anunțat noile restricții pentru români: Masca redevine obligatorie

Klaus Iohannis a anunțat noile restricții care vor intra în vigoare de luni. Astfel, masca …

Incendiu uriaş la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța: 9 morţi şi peste 110 pacienţi evacuaţi

Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață la secția ATI cu pacienţi COVID …

Studiu MedLife: Rata de pozitivare s-a triplat față de luna august. Majoritatea celor infectați revin din concediu

Rata de pozitivare s-a triplat față de luna august, arată testele efectuate în cele cinci …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *