Pacienţii care suferă de cancer prezintă, în primul an de diagnostic, un risc de 4 ori mai mare de a muri din cauza unei boli cardiovasculare decât restul populaţiei și rămâne ridicat pe tot parcursul vieții.
Conform studiului publicat în European Heart Journal și citat de Agerpres, experţii sunt de părere că tratamentul pentru cancer sau factorii legaţi de stilul de viaţă – excesul de greutate, lipsa de mişcare sau consumul unei cantităţi mari de alcool – ar putea reprezenta o cauză.
Citește și Studiu: cancerul de vezică urinară – „cancerul uitat”. Ce este, cum se manifestă
„Creşterea conştientizării cu privire la acest risc îi poate stimula pe supravieţuitorii unui cancer să adopte un stil de viaţă sănătos care nu numai că reduce riscul de boli cardiovasculare, dar şi riscul de recurenţă a cancerului„, afirma dr. Kathleen Sturgeon, profesor în ştiinţe de sănătate publică de la Penn State College of Medicine din SUA, coautor al studiului.
Studiul a comparat populaţia din Statele Unite cu peste 3,2 milioane de supravieţuitori ai cancerului. Potrivit acestuia, în rândul persoanelor care au suferit de 28 de forme diferite de cancer, 38% au murit din cauza cancerului, în timp ce 11% au murit din cauza unei boli cardiovasculare.
Citește și CE SUNT PALPITAŢIILE LA INIMĂ ŞI CE BOLI GRAVE ASCUND. CÂND ESTE MOTIV DE ÎNGRIJORARE
„Riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare este de câteva ori mai mare în primul an de la diagnostic; uneori, acest risc scade, dar pentru cei mai mulţi, riscul creşte pe măsură ce supravieţuitorii sunt monitorizaţi timp de 10 ani sau mai mult„, a mai spus dr. Kathleen Sturgeon.
Cu cât boala a fost diagnosticată mai devreme, cu atât riscul a fost mai ridicat. În rândul persoanelor diagnosticate cu cancer înainte de vârsta de 55 de ani, care au supravieţuit, riscul de deces din cauze cardiovasculare a fost de peste 10 ori mai mare decât în cazul restului populaţiei.
Cele mai multe decese provocate de boli de inimă s-au produs în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer de sân, prostată sau vezică.
Persoanele care au supravieţuit unui cancer la sân, laringe, piele, limfom Hodgkin, tiroidă, testicule, prostată, endometru, vezică, vulvă şi penis au prezentat un risc la fel de ridicat de a muri din cauza unei boli cardiovasculare ca şi a cancerului cu care au fost diagnosticate.
Citește și Cancerul de prostată. Simptome, cauze, factori de risc şi tratament
„Aceste descoperiri arată că o mare parte a anumitor pacienţi cu cancer vor muri din cauza unei boli cardiovasculare – accident vascular cerebral, anevrism, hipertensiune arterială şi deteriorarea vaselor de sânge„, a mai afirmat dr. Sturgeon.
