Klaus Iohannis : România stă extraordinar de bine în ceea ce privește campania de vaccinare

Președintele Klaus Iohannis a declarat că România „stă extraordinar de bine” în ceea ce privește campania de vaccinare și că „s-a intrat într-o fază nouă cu imunizarea”, în care s-a renunțat la birocrație. Iohannis a spus că azi, în România se va depăși numărul de 100.000 de persoane vaccinate anti-Covid, potrivit informațiilor primite de la Valeriu Gheorghiță.

Președintele a vizitat centrul de vaccinare de la Spitalul Militar din Constanța, despre care a spus că „este organizat impecabil, cu toate că este în condiții de container, deci centru improvizat„. Ieri și astăzi, în centrul respectiv s-au vaccinat deja peste 500 de persoane din Constanța.

Este un lucru excelent. Am intrat realmente într-o fază nouă cu vaccinarea. Avem maratoane, avem centre deschise non-stop la spitalele militare, unde cei care doresc să se vaccineze se pot, pur și simplu, prezenta și se vaccinează.

Am renunțat, practic, la toată birocrația și, începând din această săptămână, din sfârșitul acestei săptămâni, toate centrele de vaccinare din toate localitățile din toată țara sunt deschise pentru vaccinare fără preaviz, fără anunț prealabil, fără înscriere pe platformă.

Citește și De ce unii oameni nu dezvoltă efecte secundare după vaccinarea anti-COVID și de ce nu este asta o problemă

Oricine se poate prezenta direct la centru și se poate vaccina. Suntem în situația foarte bună în care avem suficiente doze pentru a intra în această etapă.

În paranteză fie spus, noi stăm – noi, în România – extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare. În altă parte, lucrurile sunt încă în organizare și nu cred că sunt multe locuri unde cetățenii se pot duce, pur și simplu, la vaccinare„, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a spus că vor urma și alte acțiuni, fiind planificate centre cu prezență non-stop, 24 de ore sau maratoane de vaccinare. Toate centrele vor fi deschise.

Klaus Iohannis: Vă invit pe toți să mergeți să vă vaccinați

Am aflat de la domnul colonel dr. Gheorghiță că astăzi vom depăși 100.000 de persoane vaccinate într-o zi și vom ține ritmul și, dacă este nevoie, îl vom crește, în așa fel încât, în cel mai scurt timp, un număr mare de cetățeni români și cei rezidenți aici să poată fi vaccinați.

Este, pe de altă parte, evident că cifrele pe care le primim zilnic sunt pe zi ce trece mai bune. Avem mai puține persoane nou infectate, avem mai puține persoane la Terapie Intensivă, avem mai puține decese – sper să scăpăm cât mai repede de acestea„, a afirmat Iohannis.

Citește și MApN: Centrele de vaccinare ale spitalelor militare deschise non-stop, timp de o săptămână

Președintele a atras însă atenția că pandemia nu a dispărut și a reluat apelul pentru vaccinare:

Însă nu vreau să ne amăgim singuri, pandemia nu a dispărut. Virusul este în societate. E foarte clar că până când avem un număr mari de români vaccinați, trebuie să respectăm în continuare restricțiile.

Reiau apelul meu: haideți să ne vaccinăm ca să revenim la normalitatea noastră, pe care ne-o dorim atât de mult! Vă invit pe toți să mergeți să vă vaccinați„.

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

Inovație pe plan medical. BioNTech vrea să vindece cancerul cu tehnologia ARNm

În ultimul an sănătatea a fost pusă pe primul loc atât de către oameni, cât …

INSP: 144 de persoane vaccinate au fost depistate cu tulpina Delta

În ţară au fost confirmate până acum 620 de cazuri cu varianta Delta, dintre care …

Diferența dintre imunitatea dată de vaccinul anti-Covid și imunitatea dobândită în urma infectării

Cercetătorii israelieni au constatat, în urma unui studiu, că imunitatea dobândită după infectarea cu SARS-CoV-2 …

Riscul de tromboză este mai mare pentru persoanele care trec prin COVID-19 decât pentru cele care se vaccinează

Un nou studiu realizat în Anglia, arată că probabilitatea de a dezvolta cheaguri de sânge …

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *