Când va fi disponibil vaccinul Pfizer/BioNTech pentru copii?

Primele rezultate ale testării vaccinului împotriva COVID-19 pentru copiii de 5 până la 12 ani sunt așteptate în iulie, iar în septembrie, pentru copiii mai mici, a declarat Uğur Şahin, directorul executiv al BioNTech.

BioNTech a început studiile de testare a vaccinului pentru COVID-19, dezvoltat împreună cu Pfizer, pe copii cu vârsta de cel puțin șase luni, rezultatele testelor urmând să apară în luna septembrie, a spus directorul companiei pentru revista Der Spiegel.

În iulie ar putea fi disponibile primele rezultate pentru copiii de 5 până la 12 ani, iar în septembrie, pentru copiii mai mici”, a declarat directorul executiv al BioNTech, Uğur Şahin. El a adăugat că evaluarea datelor durează între patru și șase săptămâni.

BioNTech și Pfizer au cerut în această lună autorităților de reglementare din SUA să aprobe utilizarea de urgență a vaccinului lor pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

Citește și Reacția post-vaccinare care-ți poate spune dacă ai avut Covid-19

Şahin a mai spus că BioNTech se află „în ultimele etape” înainte de depunerea cererii de aprobare a vaccinului pentru copiii cu vârsta de cel puțin 12 ani la autoritățile de reglementare europene.

Un studiu publicat la sfârșitul lunii martie a afirmat că vaccinul împotriva COVID-19 al celor două companii este sigur, eficient și produce răspunsuri consistente ale anticorpilor în organismul adolescenților.

Vaccinul Pfizer / BioNTech, administrat în două doze, este deja autorizat pentru utilizare la cei cu vârsta de cel puțin 16 ani.

În prezent se consideră că tinerii sunt mai puțin predispuși să sufere cazuri severe de COVID-19, existând o probabilitate mai ridicată să aibă infecții asimptomatice, putând transmite astfel COVID-19 altor persoane.

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

Risc de tromboză cerebrală la persoanele în vârstă care se vaccinează cu AstraZeneca

Un studiu condus de Societatea Germană de Neurologie arată că, după vaccinarea cu AstraZeneca, riscul …

Farmaciile vor putea face teste Covid, dacă vor asigura un spațiu corespunzător testării

Farmaciile care vor putea asigura spații corespunzătoare vor putea face teste pentru depistarea COVID-19, a …

Vaccinul Pfizer are o eficienţă de peste 95% împotriva Covid-19

Vaccinul Pfizer are o eficiență într-un procent de peste 95% împotriva maladiei COVID-19, însă nivelul …

Maratonul vaccinării în București. Vaccinarea se va face fără programare cu Pfizer, la Sala Palatului și Biblioteca Națională

În București se va organiza în weekend-ul 7-9 mai un maraton al vaccinării, în cadrul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *