La câțiva kilometri de graniță, în Nordul României, o molimă considerată dispărută de pe teritoriul Europei a îmbolnăvit zeci de copii. În timp ce doctorii români de la granița cu Ucraina se împrumută între ei de ser antidifteric și fac campanii de vaccinare fără precedent cu ajutorul primarilor în comunitățile defavorizate, Ministerul Sănătății refuză să comunice situația stocurilor de vaccin.

Difteria este o boală extrem de contagioasă. Se transmite prin tuse și strănut iar semnele îmbolnăvirii pot fi confundate cu o bănală durere în gât. Nedepistată la timp, poate duce la probleme respiratorii grave, afecțiuni cardiace și deces. Leacurile moderne au oprit-o de 30 de ani la marginea Europei dar pe mapamond încă face victime, cu precădere în Africa și Asia. Despre eradicarea ei nu se mai poate vorbi în acest moment.

Un caz „izolat”

După mulți ani, ușa departamentului de bacteoriologie de la Spitalului General pentru Copii din Atena este trântită de perete.

O siluetă albă tâșnește pe hol cu câteva hârtii încă fierbinți de la imprimantă.

Paginile poartă numele unui copil de opt ani care, pe 22 noiembrie, a fost adus de părinții adoptivi la unitatea de primiri urgențe cu simptome de răceală.

Analizele sunt citite cu uimire de medicii greci de la Secția de Terapie Intensivă. Diagnosticul de laringită acută și tulburări respiratorii severe fusese greșit din capul locului.

Le este greu să creadă că trupul neînsuflețit al băiatului este la morgă din cauza unei boli despre care știu doar de la orele de teorie din facultate.

Este primul deces din cauza difteriei confirmat în această zonă a lumii de mai bine de un sfert de secol!

„Alo, Satu Mare? – Aici e Ucraina!”

La 1000 de kilometri distanță, cu trei săptămâni înainte de moartea băiatului din Grecia, un telefon sună la Direcția de Sănătate Publică din Satu Mare. Suntem la sfârșitul lunii octombrie iar doctorii Regiunii Transcarpatica din Ucraina trăiesc același sentiment. Aici încă nu s-au înregistrat cazuri de deces pentru că medicii caută din timp, cu disperare, câteva doze de antidot pentru difterie.

Este momentul când medicii români află pentru prima dată despre molima care se află la câțiva kilometri de ei!

dr. Livia Macrina Mihai, directorul D.S.P. Satu Mare (sursa: portalsm.ro)

 

„Ne-au cerut ajutorul și așa am putut și noi să aflăm. Nici noi nu am avut ce să le dăm la momentul respectiv”, spune pentru Medical TV, șefa Direcției de Sănătate Publică din Satu Mare, Livia Mihai.

 

 

 

De atunci și până în prezent, medicul Livia Mihai a orchestrat o campanie de vaccinare fără precedent la nivel de județ. A verificat registrele, a identificat perimetre vulnerabile și a convins primari să însoțească echipele Direcției de Sănătate Publică în zone defavorizate.

Noi ne-am luat măsurile de precauție. Chiar săptămâna aceasta avem întâlniri cu alți doi primari pentru organizarea unor campanii de vaccinare în comunități unde există o reticență. Pentru copiii care sunt cartagrafiati și care sunt restanțieri avem doze suficiente de vaccin”, mai spune medicul Livia Mihai.

Depozite goale la Tulcea și „găuri” la Iași

Nu același lucru se poate spune și despre Direcția de Sănătate Publică din Tulcea. Nevoia este de 600 de doze de vaccin care au fost cerute cu împrumut de la DSP Brăila.

Am făcut informări către medicii de familie și către spitale cu definiția de caz. Acest vaccin se distribuie prin Programul Național de Vaccinare. Noi la momentul acesta nu mai avem în stoc nimic”, explică șefa Direcției de Sănătate Publică Tulcea, Mihaela Nicolau.

Reapariția difteriei vine în contextul în care, potrivit Comisiei Europene, România se numără printre statele unde ratele de vaccinare au scăzut dramatic. Suntem atât sub mediile europene, cât și sub ținta recomandată de Organizația Mondială a Sănătății de 95%.
Dr. Dana Ștefana Popescu, secretarul Societății Naționale de Medicină a Familiei (sursa: snmf.ro)

 

Doctorul Dana Ștefana Popescu, secretarul Societății Naționale de Medicină a Familiei(S.N.M.F.) și membră a Grupul de Vaccinologie din cadrul aceleiași structuri, cunoaște cel mai bine statisticile naționale.

Pentru difterie avem o acoperire în jur de 91%. Vaccinuri nu avem suficiente. Avem vaccinul pentru copii mici de până la doi ani, hexavalent, care conține și fracțiunea împotriva difteriei. Avem vaccinul pentru șase ani care a lipsit acum un an, acum doi ani și a fost aprovizionat în valuri. Aici există riscul să fie mai mulți restanțieri la această grupă de vârstă.

Cel puțin în Iași, unde sunt eu, nu avem deloc componenta pentru 14 ani. Sunt județe care au, sunt județe care și-au terminat stocurile de câteva luni și nu mai au de unde lua în acest moment”, explică doctorul Dana Ștefana Popescu.

Nici stocurile farmaciilor nu ar fi suficiente pentru a acoperi nevoile medicilor de familie iar reapariția bolii poate ridica probleme și populației adulte.

Sunt 8.000 de doze cu două feluri de vaccin pentru această boală care ar putea fi găsite în circuit deschis, ceea ce e total insuficient. Fiecare caz de difterie înseamnă mărirea orizontului de timp în care vom putea declara că boala a fost eradicată. Ne întoarcem de unde am plecat cu riscul unei virulențe crescute a agentului patogen pentru că avem un alt tip de populație. Fiind o populație vaccinată, are o alta reactivitate. Agentul patogen poate fi destul de versatil, adică se poate modifica și poate deveni mai virulent”, conchide secretarul S.N.M.F.

Pe lângă Ucraina, unde deja sunt înregistrate aproximativ 40 de cazuri de îmbolnăvire și Grecia unde s-a consemnat un deces, alte două cazuri de difterie au fost înregistrate zilele trecute în Marea Britanie. De data aceasta este vorba despre doi adulți care au revenit dintr-o excursie în strainătate.

Bacteria „tăcerii”

Medical TV a înaintat o solicitare în scris Ministerului Sănătății încă de săptămâna trecută cu privire la stocurile de vaccin antidifteric.

Am întrebat care este situația defalcată a stocurilor de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publice Județene, dacă au fost organizate la timp procedurile de achiziție publică și care este necesarul anual de ser antidifteric.

Până la această oră nu am primit niciun răspuns.

Ce am aflat în schimb este că Unifarm, compania de stat care distribuie produse farmaceutice, a reușit să achiziționeze recent, de pe piața liberă, 56 de doze de antidot pentru difterie.

Asta în condițiile în care, potrivit Institutului Național de Statistică, în România sunt peste patru milioane de copii și tineri cu vâste între 0 și 18 ani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.