Ameţeala reprezintă o tulburare a simţurilor, mai frecventă la femei, care ar putea semnala ceva grav dacă este insoţită de pierderea stării de conştienţă. Deşi starea de ameţeală nu este luată în seamă prea serios, ea se poate manifesta prin senzaţii de leşin, pierderea echilibrului, stare de confuzie şi se resimte cel mai adesea în picioare.
Citeşte şi: CE ESTE ANEMIA. SIMPTOME, FACTORI DE RISC ŞI METODE DE PREVENŢIE
Multe dintre cauzele ameţelilor sunt minore şi trec de la sine, dar apar şi situaţii când pot ascunde boli grave care necesită tratament.
Care sunt afecţiunile care pot fi semnalizate de ameţeală:
Sarcină
Primul simptom al unei sarcini poate fi o stare de ameţeală combinată cu senzaţia de greaţă. Specialiştii susţin că acest lucru este normal şi se produce din cauza creşterii volumului sângelui, a frecvenţei cardiace şi a scăderii tensiunii arteriale. Totuşi, şi scăderea nivelului de fier din sânge poate duce la senzaţia de ameţeală.
Sindromul premenstrual şi menopauza
Acest sindrom presupune o serie de tulburări fizice şi psihice în perioada curpinsă între ovulaţie şi prima zi a menstruaţiei. Una dintre aceste modificări este un dezechilibru la nivelul estrogenului şi progesteronului, precum şi alte substanţe chimice care afectează sistemul nervos central şi duc astfel la apariţia senzaţiei de ameţeală.
Tot din motive hormonale poate apărea şi ameţeală în perioada menopauzei, dar aici lucrurile pot fi şi mai complicate. Bufeurile, anxietatea, migrenele și problemele urechii interne în timpul menopauzei pot provoca și amețeli, dar pot fi şi semnal pentru boli mai grave precum cele de inimă sau obstrucţia fluxului de sânge.
Citește și Migrena, una dintre cele mai comune și mai ignorate boli neurologice
Probleme de circulaţie
Diferitele boli de inimă, precum hipertensiunea arterială, ori fluxul de sânge blocat în drumul lui către creier pot provoca ameţeli. Şi problemele sistemului circulator pot reduce, de asemenea, fluxul de sânge către urechea internă, care este resposabilă de echilibru şi deci poate duce la amețeli.
Infecţii
O infecţie a urechii interne pot pertubra echilibru şi astfel apare ca principal simptom senzaţia de ameţeală.
Citeşte şi:Cele mai puternice antibiotice naturale eficiente în tratarea infecțiilor
Glicemia scăzută
Hipoglicemia sau un nivel scăzut al glicemiei în sânge, precum şi diabetul pot provoca amețeli. În acest caz este indicat ca mesele să fie mai puţin consistente şi mai dese pe parcursul zilei.
6. Vertijul
Vertijul este o iluzie de mişcare rotatorie pe care pacientul o percepe fie că lucrurile încep sa se învârtă în jurul lui, fie că este el cel care se rotește, deşi stă pe loc. Cel mai adesea, vertijul este rezultatul unei afecţiuni a urechii interne şi este nevoie de tratament specializat.
Citeşte şi: Vederea încețoșată – de ce apare şi cum poate fi prevenită
