“CEASUL” CARE POATE SALVA VIAŢA PACIENŢILOR CU AVC

Accidentul cerebral vascular face milioane de victime în întreaga lume, iar această boală are la bază formarea cheagurilor de sânge.

Cu scopul de împiedica formarea cheagurilor de sânge la pacienții care au suferit deja un infarct, un grup de cercetători de la Royal Stoke University a dezvoltat un dispozitiv special, asemănător unui ceas, care are rolul de a stimula circulaţia sângelui în venele din picioare, relatează telegraph.co.uk.

Acțiunea sa asupra organismului este asemeătoare cu cea produsă de mersul pe jos, chiar dacă pacienţii nu se deplasează. Dispozitivul, care se poată la nivelul gleznei, este destinat în special celor care nu pot tolera compresia pneumatică intermitentă, o varianta standard de tratament în cazul cheagurilor de sânge, a explicat medicul Indira Natarajan, directorul departamentului de neuroştiinţe de la Royal Stoke University Hospital, din Staffordshire, scrie mediafax.ro.

În urmă cu un an, și cercetătorii australieni au dezvoltat un alt dispozitiv capabil să detecteze predispoziția de formare de cheaguri de sânge, prevenind astfel atacul de cord și accidentul vascular cerebral. În acest caz, însă a fost vorba despre un dispozitiv bio-optic, iar la vremea aceea se putea folosi doar într-un laborator, integrat într-un microscop.

Noul dispozitiv al britanicilor însă este destinat direct pacienţilor. Aparatul funcţionează pe bază de baterii, este confortabil, economic şi uşor de folosit. Sistemul de sănătate publică din Marea Britanie a aprobat deja folosirea dispozitivului medical.

 

 

 

sursa foto: pixabay.com

 

 

 

 

 

.

Must Read