Vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech este contraindicat persoanelor care suferă de alergii severe. Avertismentul a venit de la Agenția de Reglementare a Medicamentului din Marea Britanie, țară care a autorizat vaccinarea anti-covid-19 cu vaccinul de la Pfizer și BioNTech.
Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate, a precizat că astfel de sfaturi din partea Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) constituie o practică standard.
Avertismentul autorităților britanice a fost emis după ce două cadre medicale vaccinate marți, în prima zi a campaniei naționale, au suferit șoc anafilactic.
Marea Britanie a fost prima ţară care a autorizat acest vaccin şi a demarat marţi o campanie masivă de vaccinare, îndreptată până acum către îngrijitorii din centrele de asistenţă şi vârstnici.
Citește și CELE MAI FRECVENTE ALERGII LA COPII
„Două persoane cu reacţii alergice grave au reacţionat prost„, a anunţat Stephen Powis. „Amândouă se recuperează bine„, a precizat el.
Cele două persoane sunt predispuse la alergii ceea ce le face să poarte tot timpul asupra lor adrenalină.
Prin urmare, Agenţia de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) a emis o recomandare de a nu fi vaccinate „persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice la vaccinuri, medicamente sau alimente (cum ar fi reacţiile anafilactice sau cele pentru care se recomandă purtarea de adrenalină autoinjectabilă).
Asistentele şi medicii din Marea Britanie au început marţi administrarea vaccinului dezvoltat de compania farmaceutică germană BioNTech şi de partenerul său american Pfizer. Rezidenţii din centrele de asistenţă, precum şi îngrijitorii lor sunt primii care beneficiază de acest vaccin, ce se administrează în două doze, la interval de 21 de zile.
Aproximativ 800.000 de doze din vaccinul Pfizer-BioNTech din cele 40 de milioane comandate de guvern vor fi administrate iniţial.
În pofida vitezei de lansare pe piaţă a acestui vaccin, „nu am redus” din siguranţă, a asigurat marţi şeful Pfizer, Albert Bourla, de la Geneva, în cadrul unei mese rotunde desfăşurate online.
Acest vaccin se bazează pe codul genetic al virusului SARS-CoV-2 pentru a „antrena” sistemul imunitar al organismului să creeze anticorpi împotriva lui.
Vaccinul Pfizer-BioNTec implică însă restricţii şi măsuri severe de transport şi stocare.
Spre deosebire de omologii săi de la compania americană Moderna şi Oxford / AstraZeneca, acest vaccin este însoţit de specificaţii stricte în ceea ce priveşte depozitarea şi transportul.
Comitetul pentru vaccinuri al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA) se va întruni pentru a analiza cererea BioNTech / Pfizer de aprobare a vaccinului său anti-coronavirus pentru utilizare pe teritoriul SUA.
