TAXA CLAWBACK NE LASĂ FĂRĂ ALTE 370 DE MEDICAMENTE INOVATIVE

Mai multe medicamente vitale pentru români ar putea dispărea, din nou, de pe piaţă în perioadă următoare.

De vină pentru acest lucru este taxa clawback prin care companiile farmaceutice susţin diferenţa dintre costurile reale ale medicamentelor şi preţul compensat oferit de statul român, scrie Antena 3.

Introdusă deja din 2009, în contextul crizei economice, taxa clawback este, conform producătorilor de medicamente, principala cauză pentru dispariţia a peste 2 000 de medicamente ieftine. Mai mult, în ultimii 4 ani, alte 370 de medicamente inovative au disparut de pe piaţă, tocmai din cauza acestei taxe.

Taxa clawback impune producătorilor de medicamente să returneze statului român o parte din profitul realizat prin compensarea medicamentelor. Concret, prin această taxă producătorii sunt obligaţi să plătească impozite de 70% pentru sumele care depăşesc volumul de vânzări aferente anului 2009.

Deşi autorităţile promiteau că această taxă va fi o soluţie temporară, în ultimii 10 ani nu s-a modificat deloc. În prezent, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România încearcă schimbarea formulei de calcul în aşa fel încât să fie introdusă o cotă diferenţiată pentru medicamentele generice, după cum explica luna trecută Valentina Băicuianu, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România pentru medichub.ro.

Cu excepţia Greciei şi României, toate statele-membre UE sprijină industria locală de medicamente generice, unde procentul plătit statului drept taxă clawback este de maximum 5%.

 

sursa foto: pixabay.com

Must Read