O singură doză de vaccin a creşte nivelul de anticorpi împotriva mai multor variante diferite de coronavirus cu până la o mie de ori, pentru persoanele care au trecut deja prin boală. Astfel, bolnavii recuperaţi nu sunt nevoiţi să facă și a doua doză de vaccin, arată noile studii.
Ambele vaccinuri, atât Pfizer, cât și Moderna, presupun o administrare în două etape a serului, la interval de câteva săptămâni. Prima doză are rolul de a întări sistemul imunitar pentru a recunoaște și a ataca proteina virusului, în timp ce a doua determină sistemul imunitar să producă un flux de anticorpi. Deci, cea de-a doua doză este esențială pentru a obține o protecție completă și de lungă durată împotriva virusului, spun specialiștii.
Totuşi, potrivit unor studii recente citate de LosAngelesTimes, cercetătorii au constată că o infectare cu noul coronavirus poate acționa la fel ca prima doză a vaccinului.
INFECTAREA CU SARS-Cov-2 POATE FI MAI EFICIENTĂ DECÂT PRIMA DOZĂ A VACCINULUI
Studiul, realizat de oamenii de știință din Seattle și Montreal, a fost realizat atât persoane care au avut deja boala, cât și pe oameni care nu au avut o infecție cu coronavirus iar rezltatele au fost uimitoare.
Cei care au avut deja COVID-19, că o singură doză de vaccin administrată celor care au făcut deja COVID a crescut nivelul de anticorpi împotriva mai multor variante diferite de coronavirus cu până la o mie de ori, dar și că a doua doză nu a oferit niciun beneficiu suplimentar.
În acelaşi timp, persoanele care nu au fost infectate cu SARS-CoV-2 au avut niveluri mai mici de anticorpi după două doze de vaccin, decât în cazul persoanelor infectate anterior după o singură doză.
„Persoanele care au trecut prin boală au nevoie doar de o singură doză pentru a obține imunitate de lungă durată”, a concluzionat George Rutherford, epidemiolog și specialist în boli infecțioase de la UC San Francisco.
Citeşte şi: Noi simptome ale COVID-19. Cum îţi dai seama că te-ai îmbolnăvit