STUDIU: DIETA VEGETARIANĂ PREVINE BOLILE DE INIMĂ

În ultimii 10 ani, cel puţin, dieta vegetariană a devenit o modă în întreaga lume, iar specialiştii încearcă să afle şi dacă este sau nu benefică organismului.

De altfel, studiile din ultimele decenii au relevat că o dietă săracă în carne influenţează sănătatea în mod pozitiv. De exemplu, s-a demonstrat că o alimentaţie bazată pe plante reduce riscul de obezitate, diabet zaharat de tip 2 și sindrom metabolic. Vegetarianismul și veganismul pot chiar proteja împotriva anumitor forme de cancer, titrează medicalnewstoday.ro.

Cercetătorii de la Comitetul pentru medicii responsabili din Washington D.C. au rexaminat rezultatele unor studii recente şi au concluzionat că persoanele care au adoptat  o dietă vegetariană au redus riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare cu 40%, boala coronariană se reduce cu 40%, arterele blocate sunt deblocate parțial sau integral în aproximativ 91% dintre cazuri, riscul de hipertensiune arterială scade cu 34%.

De asemenea, nivelurile de colesterol sunt mult mai mici la vegetarieni comparativ cu non-vegetarienii. În plus, autoarea studiului, dr. Hana Kahleova a observat că o dietă echilibrată și un stil de viață sănătoas reduce riscul de atac de cord cu 81-94%, în timp ce medicamentele pot reduce acest risc doar cu 20-30%, mai scrie medicalnewstoday.com.

Bolile de inimă sunt principala cauză de deces la nivel global, dar aceste studii au relevat că sănătatea se poate îmbunătăți substanțial dacă omenirea va fi educată să aleagă diete mai bogate în legume și fructe și să renunțe la consumul excesiv de carne, cred cercetătorii americani.

 

sursa foto: pixabay.com

Must Read