Studiu: Alzheimerul ar putea fi reversibil. O proteină ar putea trata teribila maladie

Un grup de cercetători de la Universitatea din California a făcut o descoperire majoră în ce privește stoparea inflamației în boala Alzheimer. O proteină ar putea trata teribila maladie.

Mai exact, biologii au descoperit că o proteină, numită TOM-1, are un nivel foarte scăzut în creierul bolnavilor de Alzheimer, dar dacă nivelul ei este crescut, atunci efectele bolii sunt inversate, scrie medicalxpress.com.

Până acum studiile au fost făcute doar pe şoareci iar rezultatele obţinute au fost remarcabile şi publicate deja în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Citește și Boala uitării, Alzheimer. De ce apare și cum se manifestă

Pentru ca oamenii simplii să înţeleagă mai bine ce înseamnă descoperirea lor, cercetătorii americani au comparat această proteină TOM-1 cu frâna unei maşini. Când această proteină lipseşte din creier, deci o maşină nu are frâne, apare accidentul, adică Alzheimerul. Dar dacă frânele maşinii sunt reparate, respectiv nivelul proteinei TOM-1 este crescut în creier, atunci teribila maladie ar putea avea vindecare.

Pentru moment, oamenii de ştiinţă continuă cercetările pentru a avea o imagine mai clară asupra acestei descoperiri dar speră ca în curând să obţină un tratament prin care Alzheimerul să poată fi învins.

Citește și Riscul de Alzheimer poate fi „citit” în ochi cu mulţi ani înainte de apariţia efectivă a bolii

 

sursa foto: www.leica-microsystems.com

Must Read