Siguranța pacientului trebuie să fie în centrul acțiunilor din sistemul sanitar, iar aceasta a fost premisa de la care s-a pornit în înființarea Consiliului Siguranței Pacientului, un grup de lucru inițiat de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.
Obiectivul reuniunii Consiliului Siguranței Pacientului a fost de a dezbate și a propune un model de colaborare formală, între asociațiile de pacienți și specialiștii din domeniul medical, în vederea optimizării procesului de interacțiune cu instituțiile publice din domeniul medical și creșterii transparenței deciziilor care pot îmbunătăți siguranța pacienților și accesul acestora la tratamente, anunţă ANMCS.
Inițiativa ANMCS de consituire a acestui grup de lucru a avut la bază ideea de minimizare a erorilor medicale, o problemă de sănătate publică, ce constituie, potrivit datelor, a treia cauză de deces.
Organismul ar trebui să reunească toți actorii importanți ai sistemului de sănătate: autoritatile sanitare, pacienți și personalul medical. Grupul de lucru ar urma să funcționeze pe lângă ANMCS, putând fi înființat printr-o hotărâre de guvern și funcționa pe bază de voluntariat, până la identificarea unei surse de finanțare.
