Pașaportul Covid”, aprobat în Uniunea Europeană

Parlamentul European și statele-membre s-au pus de acord cu privire la certificatul sanitar european COVID, care ar facilita călătoriile în interioriul Uniunii Europene pe perioada pandemiei de coronavirus.

Călătorii vor putea demonstra prin acest document, care se va numi „certificatul verde digital european”, că au fost vaccinați împotriva COVID-19, că au un test negativ recent sau că au trecut deja prin boală. De fapt, acestea vor fi trei certificate distincte.

Certificatul va fi disponibil fie în format digital, fie pe hârtie. Un cadru comun al UE va permite statelor membre să elibereze certificate care vor fi apoi acceptate în alte țări ale UE.

Certificatul pentru COVID-19 ar urma să fie în vigoare timp de 12 luni, însă nu va fi o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la libera circulație și nu va fi considerat un document de călătorie.

Citește și A fost declarată epidemie pentru Ciuperca Neagră în cel mai mare stat din India. Ce persoane sunt mai predispuse sa se îmbolnăvească

100 de milioane de euro pentru achiziția de teste

În ciuda faptului că parlamentarii europeni au cerut ca statele membre să suporte costul testelor PCR, unele dintre acestea au refuzat. Motiv pentru care a fost găsită o soluție de compromis, care menționează necesitatea unor teste „abordabile şi accesibile”, plus angajamentul Comisiei Europene de a mobiliza 100 de milioane de euro pentru achiziția de teste, folosind pentru finanțare „Instrumentul pentru Sprijin de Urgență de la nivel european” şi, la nevoie, să mobilizeze încă 100 de milioane de euro suplimentare.

Mai mult decât atât, o altă dispută a fost reprezentată de cererea parlamentarilor europeni cu privire la garantarea faptului că titularii certificatului nu vor fi supuși carantinei sau unor teste suplimentare în ţara de destinaţie. Însă statele membre, în această chestiune care ţine de competenţa lor, au dorit neapărat să-şi rezerve dreptul de a institui astfel de măsuri, mai ales în situaţii excepţionale, precum răspândirea unor noi variante ale coronavirusului.

Citește și De ce unii oameni vaccinați se pot îmbolnăvi de Covid-19

Textul de compromis prevede că statele membre „se vor abţine de la impunerea unor restricţii de călătorie suplimentare”, cum ar fi carantina sau noi teste, cu excepţia cazului în care acestea vor fi „necesare şi proporţionale pentru sănătatea publică”.

Certificatul sanitar european se află pe agenda summitului european din 24-25 mai. Acordul va trebui apoi să fie aprobat în plenul Parlamentului European la sesiunea din 7-10 iunie. Obiectivul este ca certificatul să devină operaţional înainte de sfârşitul lunii iunie.

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

Incendiu uriaş la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța: 9 morţi şi peste 110 pacienţi evacuaţi

Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață la secția ATI cu pacienţi COVID …

Inovație pe plan medical. BioNTech vrea să vindece cancerul cu tehnologia ARNm

În ultimul an sănătatea a fost pusă pe primul loc atât de către oameni, cât …

Voucherele pentru vaccinați vor fi distribuite din octombrie. De unde se pot ridica

Românii care s-au vaccinat anti-COVID-19 începând cu 31 august vor primi voucherele în valoare de …

Superimunitate dezvoltată de unii pacienți care s-au vindecat de Covid-19.

Unele persoane dezvoltă un „sistem imunitar extrauman” după ce s-au vindecat de COVID-19. Această imunitate …

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *