Ministerul Sănătăţii reintroduce lista medicamentelor esenţiale pentru pacienți

Ministerul Sănătății, ia măsuri pentru asigurarea disponibilității unor medicamente esențiale pentru pacienții din România. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat un ordin prin care se modifică normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, astfel încât să se asigure disponibilitatea pe piața din România a unor medicamente esențiale pentru pacienți.

Prin noile reglementări, se introduce o nouă categorie de produse farmaceutice, medicamentele esențiale, pentru care prețul maximal aprobat va fi media celor mai mici trei prețuri din statele din Europa aflate în grupul de țări de comparație, în loc de cel mai mic preț, cum este în prezent.

Ce se va întâmpla cu preţul medicamentelor

Pentru ca un medicament să fie considerat esenţial este nevoie să întrunească două condiţii:

  • acel medicament trebuie să se afle pe cea mai recentă listă de tratamente esenţiale recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS),
  • acel medicament e nevoie să se regăsească pe lista pastilelor decontate în totalitate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Condiţii pentru medicamentele esenţiale

Reintroducerea acestei liste de medicamente esenţiale vine în încercarea de a rezolva problema crizelor de pastile din ţara noastră.

Medicamentele de pe lista esențială ar urma să fie decontate 100%. 

Lista de medicamente esențiale a fost introdusă și în primul mandat de ministru al lui Vlad Voiculescu, dar retrasă apoi de Florian Bodog.

Prin aceste modificări, asigurăm disponibilitatea unor medicamente esențiale pentru pacienții din România. Pentru medicamentele pentru care există autorizație de punere pe piață în România, pericolul de retragere din țară se diminuează considerabil și, totodată, piața din România devine atractivă pentru medicamentele esențiale care nu au autorizație de punere pe piață în acest moment, scopul fiind de a asigura stocuri adecvate și continue de medicamente în farmacii și spitale”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Totodată, noile reglementări prevăd transmiterea în format electronic către Ministerul Sănătății, de către deținătorii de autorizații de punere pe piață, a datelor privind prețurile din cataloagele țărilor de comparație, în locul trimiterii copiilor xerox ale respectivelor cataloage.

Această măsură este menită să debirocratizeze la nivelul Ministerului Sănătății procesul de corecție a prețului, să asigure o mai mare acuratețe a datelor și să reducă timpii de procesare a corecției prețurilor”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

Incendiu uriaş la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța: 9 morţi şi peste 110 pacienţi evacuaţi

Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață la secția ATI cu pacienţi COVID …

Studiu MedLife: Rata de pozitivare s-a triplat față de luna august. Majoritatea celor infectați revin din concediu

Rata de pozitivare s-a triplat față de luna august, arată testele efectuate în cele cinci …

Simptomele COVID-19 la copii. Cele trei semne care ar trebui să îi îngrijoreze pe părinți

Medicul Mihai Craiu a vorbit despre simptomele COVID-19 care apar la copii. El spune că …

Inovație pe plan medical. BioNTech vrea să vindece cancerul cu tehnologia ARNm

În ultimul an sănătatea a fost pusă pe primul loc atât de către oameni, cât …

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *