CUM SA-TI FERESTI COPILUL DE INTEPATURILE DE INSECTE

Vremea ploioasă şi caldă din ultima perioadă a favorizat apariţia ţânţarilor şi a insectelor de tot felul.  Dacă noi, adulţii ştim cum să ne ferim de ele, copii mici sau bebeluşii necesită o atenţie deosebită. Pe lângă înţepăturile de ţânţari, purici ori păianjeni, cei mici sunt predispuşi şi la înţepături de albine, viespi ori furnici care pot fi deosebit de dureroase şi pot da chiar alergii.

Aşa că este foarte important să cunoşti simptomele povocate de alergia la înţepăturile de insecte. Potrivit siteului copilul.ro, principalele simptome care ar trebui să te alerteze şi să chemi ambulanţa sunt:

–  respiratie șuieratoare sau sufocare;

– vomitatul;

– urme de iritaţie în diverse zone corporale;

– stare de confuzie şi somnolenţă care indică un şoc al organismului;

– bătăi cardiace accelerate;

– umflarea buzelor şi a gâtului.

Dacă apare oricare dintre aceste simptome este bine să chemaţi ambulanţa.

 

Există şi situaţia mai simplă atunci când bebeluşul nu este alergic şi nu are niciunul dintre aceste simptome, dar totuşi dezvoltă reacţii locale uşoare, precum roşeaţa în zona muşcăturii, mici umflături şi senzaţie de mâncărime. În acest caz, se poate apela la un tratament care se poate administra acasă, precum dezinfectarea zonei şi aplicarea de gheaţă sau unguente speciale care să prevină infecţiile. Dacă înţepătura devine o plagă prin scărpinare cel mai bine este să mergeţi la medic.

Există însă şi câteva metode simple de a preveni înţepăturile de insecte. Principala metodă este aplicarea de loţiuni, creme sau geluri (speciale pentru bebeluşi/copii) împotriva insectelor. Copilul trebuie să poarte haine deschise la culoare care să-i acopere cea mai mare parte a corpului (de evitat imprimeurile cu flori) și nu trebuie lăsat să meargă desculţ prin iarbă. De asemenea, specialiștii recomandă să evităm pe cât posibil parfumurile ori săpunurile parfumate pentru că unele mirosuri atrag insectele.

Must Read