CUM ACŢIONEAZĂ VIRUSUL WEST NILE? CARE SUNT SIMPTOMELE CARE AR TREBUI SĂ TE ALARMEZE?

Virusul West Nile se transmite de la țânțar la om, în speţă de la ţânţarul tigru asiatic, printr-o simplă înţepătură. La început se inflamează mai întâi meningele, învelişul creierului, iar în lipsa unui tratament adecvat şi rapid, întreg sistemul nervos are de suferit. Cei mai vulnerabili la infecţia cu virusul West Nile sunt bătrânii.

Important de ştiut este că în 80% dintre cazuri, persoanele infectate nu au simptome. Iar atunci când acestea apar se manifestă gradual, dinspre uşor spre rău şi chiar duc, în cazul categoriilor vulnerabile, la deces.

Care sunt simptomele infectării cu virusul West Nile:

– febră şi durere de cap intensă;
– rigiditate a gâtului;
– vărsături;
– erupţii cutanate pe piept;
– sensibilitate crescută la lumină;
– convulsii;
– frisoane;
– oboseală cronică;
– slăbiciune musculară.

Țânțarul tigru asiatic este originar din zonele temperate și tropicale ale Asiei și a ajuns, în ultimii ani, și în Europa, fiind semnalat inclusiv în București. Potrivit specialiștilor de la Institutul Cantacuzino, aceasta specie de ţânţar poate fi purtătoarea a peste 20 de tipuri de virusuri, printre care febra oaselor rupte (Denga), febra virală Chikungunya şi meningita West Nile. Perioada de activitate a acestei specii de ţânţar este iunie – octombrie, cu un maxim al densității în lunile august – septembrie, informează digi24.ro.

 

sursa foto: pixabay.com

Must Read