Comisia Europeană a semnat primul contract pentru achiziţia unui potenţial vaccin împotriva COVID-19

Comisia Europeană a anunţat semnarea, în numele statelor membre ale UE, a unui contract cu compania farmaceutică britanico-suedeză AstraZeneca pentru achiziţia a 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19, a anunţat executivul comunitar, conform Agerpres.

Anterior semnării contractului, executivul european semnase un pre-acord de achiziție pentru acest vaccin. Comisia Europeană a mai încheiat pre-acorduri de achiziţie a unor vaccinuri împotriva COVID-19 cu companiile farmaceutice Sanofi, Johnson&Johnson, Curevac şi Moderna.

Dacă vaccinul se va dovedi a fi eficace şi sigur, dozele achiziţionate în baza acestui contract vor fi distribuite proporţional statelor membre ale UE în funcţie de populaţia fiecăreia.

Documentul semnat mai prevede că statele membre ale UE „pot despăgubi producătorul (AstraZeneca) în anumite condiţii” pentru a compensa „riscul ridicat” al procesului de dezvoltare a vaccinului.

Vaccinul experimental dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford se află în prezent în faza a II-a din trei a testelor clinice, după ce a dat rezultate ”promiţătoare” în prima fază a testelor.

 

sursă: agerpres.ro

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

Primele 2 cazuri de infectare cu varianta Omicron au fost confirmate în România

Varianta Omicron a ajuns în România. Au fost confirmate primele două cazuri de infectare cu …

Primul studiu de secvenţiere pentru Omicron în 19 oraşe din România. Ce au descoperit cercetătorii

A fost realizat primul studiu pe bază de secvenţiere pentru varianţa Omicron în România, iar …

Simptomele infectării cu Omicron. Ce spune medicul care a depistat primul pacient

Medic sud-african care a diagnosticat primul pacient infectat cu Omicron a declarat că: Simptomele noii …

OMS avertizează: Persoanele care au trecut prin COVID, se pot reinfecta cu varianta Omicron

Riscul de reinfectare pentru persoanele care au trecut deja peste alte variante de Covid-19 crește …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *