Oboseală, pierdere în greutate și probleme digestive. Sunt câteva dintre simptomele bolilor inflamatorii intestinale, dar care pot fi ușor confundate cu semnele altor afecţiuni.
Bolile inflamatorii intestinale (BII), din care fac parte boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică, sunt boli cronice gastro-intestinale manifestate prin diaree, rectoragii (pierderea de sânge în scaun), dureri abdominale, incontinență, scaune imperioase, pierdere în greutate, denutriție, anemie, oboseală.
Sunt boli incurabile, ce necesită tratament continuu, sunt boli puțin cunoscute chiar în rândul medicilor, boli de strictă specialitate, sunt dizabilitante și implică de-a lungul vieții costuri remarcabile pentru pacient şi pentru societate.
Deși bolile inflamatorii intestinale pot apărea la orice vârstă, cele mai multe cazuri debutează la persoane tinere, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani. Bolile inflamatorii intestinale rezultă din interacțiunea complexă dintre predispoziția genetică a individului și factori de mediu, îndeosebi dieta (săracă în fructe și vegetale proaspete, alimente supraprocesate, alimentație tip fast-food etc).
Orice persoană care dezvoltă scaune cu sânge, mucus și puroi, peste 3-4 până la 20/zi, apărute atât ziua, cât și noaptea, dureri abdominale, febră, pierderea apetitului, scădere în greutate pentru o perioadă mai lungă de 4 săptămâni trebuie să se prezinte de urgență la medic.
Netratate și necontrolate, bolile inflamatorii intestinale evoluează în pusee de activitate inflamatorie, adeseori complicate cu stenoze/ ocluzie, malabsorbție și malnutriție, fistule, abcese, cancer colonic.
Peste 50% dintre pacienții cu boli inflamatorii intestinale necesită intervenții chirurgicale, uneori multiple.
Aproximativ 20-40% dintre pacienții cu boli inflamatorii intestinale prezintă numeroase complicații extraintestinale sau afecțiuni asociate ale ochilor, ale articulațiilor, pielii etc., ce conferă un caracter complex cazurilor.
Boala Crohn este o afecţiune inflamatorie la nivelul intestinelor, ce provoacă ulceraţii şi probleme dintre cele mai grave sistemului digestiv, fără să existe vreun tratament special. Indiferent de sex, boala afectează milioane de oameni, cei mai expuşi fiind cei care mai au în familie persoane cu aceeaşi problemă.Cauzele apariţiei afecţiuniiCauzele apariţiei bolii Crohn sunt necunoscute, dar cei mai mulţi specialişti consideră că este vorba despre o bacterie. Cu toate acestea, nu este contagioasă.De asemenea, contrar părerii multor persoane, boala nu are de-a face cu alimentaţia. Sistemul imunitar începe să fie mai activ decât ar fi cazul. În mod normal, celulele imune ar trebui doar să păzească organismul de bacterii, virusuri, ciuperci şi alte pericole. Totuşi, în acest caz, îşi modifică funcţiile şi începe să atace şi celulele bune, sănătoase, ale corpului. Astfel, se declanşează un răspuns inflamator puternic.
Intestinele sunt rănite de ulceraţii, care le erodează, cu timpul devenind mai mari şi mai adânci. Pe măsură ce boala evoluează, intestinul se îngustează din ce în ce mai mult, până când, în cele din urmă, este obstrucţionat total.
Simptomele bolii Crohn
Simptomele includ crampe abdominale severe, greaţă, vomă şi disconfort total. Obstrucţionarea intestinului subţire se face mai repede faţă de cea a intestinului gros. Poate apărea dorinţa frecventă de a urina, eliberarea de gaze şi chiar fecale, în mod involuntar. Intestinele sângerează, astfel încât poate să se instaleze şi anemia.
În afară de problemele de la nivel intestinal, mai apar şi altele, externe, pe piele, în zona articulaţiilor, a ochilor, a ficatului şi a fierii. Pe piele apar iritaţii, ochii devin dureroşi şi intervin chiar probleme de vedere, se instalează artrita, articulaţiile sunt dureroase şi îşi pierd din flexibilitate. Ficatul se inflamează şi el, iar bila nu mai este evacuată aşa cum ar trebui.Din păcate, în afară de antiinflamatoare, pastile de reglare a sistemului imunitar şi antibiotice, nu se poate face mare lucru pentru distrugerea bolii, ci doar pentru ameliorarea simptomelor.
Rectocolita ulceroasă, cunoscută şi sub denumirile de colită ulceroasă, rectocolită ulcero-hemoragică, sau rectocolită ulceroasă gravă, este o boală inflamatorie nespecifică, cu caracter ulcerativ-purulent, localizată de obicei în regiunea recto-sigmoidiană, dar care poate să cuprindă colonul în întregime. Vârsta la care apare cel mai frecvent este cuprinsă între 24 – 45 de ani, dar poate surveni şi înainte de 20 sau peste 50 de ani.
Cauzele rectocolitei ulceroase sunt încă necunoscute. S-au făcut numeroase studii, dar încercările de a-i gasi o origine bacteriană, alergică, imunitară sau enzimatică au rămas neconfirmate. Afectează cu precădere populaţia ţărilor dezvoltate economic: Marea Britanie, Statele Unite sau ţările scandinave. În ţara noastră, deşi frecvenţa este în creştere, formele cu evoluţie severă sunt mai reduse.
Deşi nu există o certitudine, se admite că unii factori, ca cel genetic, infecţios, enzimatic, psihosomatic şi imunologic, pot interveni în instalarea şi dezvoltarea bolii.
Simptome
Rectocolita ulceroasă cunoaşte trei forme clinice: benignă, în care localizarea este numai recto-sigmoidiană; medie, cea mai frecventă; gravă, în care localizarea este întinsă. Rectocolita ulcero-hemoragică se manifestă clinic prin simptome digestive, dominate de sindromul recto-sigmoidian şi prin fenomene generale: subfebrilitate, chiar febră septică uneori (febra şi pulsul crescut arată severitatea bolii), astenie, deprimare, anemie, uneori edeme.
Debutul bolii, care în general poate trece neobservat, mai rar cu aspect de boală infecţioasă, se caracterizează prin dureri abdominale şi scaune frecvente, moi, în număr de 3 – 10 – 30 pe zi, cu dureri. În regiunea ano-rectală, bolnavul poate manifesta un disconfort permanent, cu senzaţia de arsură sau de usturime. Starea generală este alterată, cu paloare, astenie, stare febrilă, tahicardie. Apetitul este păstrat sau redus. Cu timpul, bolnavul se deshidratează, pierde electroliţi, scade în greutate.
Simptomele evoluează periodic. Primul puseu durează 2 – 3 săptămâni până la 2 – 3 luni, apoi intervine o perioadă de linişte relativă, în care bolnavul mai are doar mici tulburări. Puseul următor are o durată mai lungă şi o simptomatologie mai gravă, perioada de linişte se scurtează, apoi acalmiile sunt tot mai rare şi pe un răstimp mai scurt. Evoluţia este gravă, cu perioade din ce în ce mai lungi şi mai accentuate, iar complicaţiile sunt numeroase şi pot să provoace chiar moartea.
Tratamentul este de foarte lungă durată (ani de zile) şi necesită îngrijire spitalicească şi ambulatorie.
