Scandalul fără precedent dintre asistenții medicali și Ordinul care îi supervizează ia amploare de la o zi la alta. Medical TV a descoperit câți bani sunt la mijloc și ce înseamnă, mai exact, activitatea financiară a unui organism de care depinde buna funcționare a uneia dintre cele mai numeroase bresle din sistemul medical românesc.
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România înseamnă în cifre nu mai puțin de 3,8 milioane de euro pe an. Este ceea ce au declarat la Ministerul de Finanțe contabilii organizației, pe întreg anul 2018, doar la nivel de structură centrală. Aici nu intra și cele 41 de filiale, care au bugete separate și încasează cotizația în teritoriu.
La nivel de județe, banii vin ca urmare a unei obligații impusă prin lege ca fiecare asistent medical din România să participe la bugetul Ordinului cu 1% din salariul de bază, în fiecare lună. Sumele variză în funcție de leafa fiecăruia și sunt cuprinse, în general, între 30 și 40 de lei pe lună. Aceasta este singura sursă de finanțare a organizației.

La Ministerului de Finanțe, tot în 2018, structura centrală a Ordinul Asistenților a raportat chiar și un „Excedent/Profit” de peste 2 milioane de euro.

Potrivit aceleiași surse, activele „de la Centru” se ridică la peste 8,3 milioane de euro.
Revista, cât e revista?
Orice asistent medical din România are voie să profeseze în spitalele de stat sau private doar dacă primește girul Ordinului. Pentru acest lucru, anual, fiecare trebuie să adune 30 de credite prin diverse metode. Multe dintre acestea pot fi obținute în urma unor cursuri de perfecționare care, la rândul lor, sunt organizate de Ordin, tot contra cost.
Surse avizate din domeniul medical au explicat pentru Medical TV că acesta nu ar fi singura metodă.
„Ei impun regulile jocului și mai cer bani și pentru asta. Dacă te abonezi la revista lor ai automat 5-6 credite. Dincolo de acest aspect nici nu sar în ajutor atunci când e cazul. În urma incendiului de la Maternintatea Giulesti au stabilit ca asistentele au încălcat regulile. Corect pînă aici. Însă nu au spus un cuvânt că turele erau incomplete din cauza lipsei de personal”, au punctat sursele Medical TV.
Reamintim, în urmă cu câteva zile, peste 1.000 de asistenți medicali au semnat o petiție împotriva Ordinului ca urmare a nemulțumirilor că organizația nu le apară drepturile dar și că nu ar avea niciun avantaj în urma cotizației reținute lunar din salariul de bază.
