Spitalul regional din Cluj, tot mai aproape de realizare. Va avea 849 de paturi și va costa 500 de milioane euro

Ministerul Sănătății a transmis către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AMPOR) cererea de finanțare pentru spitalul regional din Cluj, anunță instituția condusă de Victor Costache.

În acest moment, cel mai avansat proiect dintre spitalele regionale este cel al spitalului regional din Iași, pentru care cererea de finanțare a fost trimisă către AMPOR în luna octombrie, iar, în paralel, Ministerul Sănătății a demarat procedura de achiziție publică pentru achiziția de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic.

Citește și Ministerul Sănătății: Spitalele de psihiatrie de maximă siguranță sunt supraaglomerate. Grad de ocupare de 170%

Se urgentează pașii ce trebuie realizați până la sfârșitul anului

,,Construirea spitalelor regionale reprezintă o prioritate a echipei noastre. Am avut o discuție cu reprezentanții departamentului pentru construirea spitalelor regionale pentru a verifica stadiul în care ne aflăm, dar și pentru a vedea ce putem face să urgentăm pașii ce trebuie realizați până la sfârșitul anului. Vom susține respectarea calendarului depunerii cererilor de finanțare, pentru a semna cât mai curând posibil contractele de finantare cu AMPOR și asigurarea sprijinului Comisiei Europeane pentru realizarea acestor proiecte majore”, spune ministrul Sănătății, Victor Costache.

Citește și Tratamentele la privat, indisponibile în spitalele de stat, vor fi decontate de Minister

La începutul acestei luni, Executivul a aprobat, prin Hotărâre de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru spitalul regional din Craiova. Până la începutul lunii decembrie 2019 ar urma să fie trimisă către AMPOR și cererea de finanțare pentru spitalul regional din Craiova.

Citește și Spitalul regional din Craiova, din ce în ce mai aproape de realizare. Va avea 7 etaje, 807 paturi, 19 săli de operație și heliport

Spitalul regional din Cluj va va avea 849 de paturi și va costa 500 de milioane euro

Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj va fi construit în comuna Florești, va avea 849 de paturi și va costa aproximativ 500 de milioane de euro, bani ce provin parțial din fonduri europene. Studiul de fezabilitate pentru construirea Spitalului Regional din Cluj a fost aprobat în luna august.

Spitalul Regional din Cluj este al doilea dintre spitalele regionale pentru care a fost aprobat studiul de fezabilitate, după cel din Iași. Unitatea medicală va fi construită în comuna Floreşti din judeţul Cluj, pe un teren intravilan aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii.

Citește și Spitalul Regional din Iași, încă un pas către realizare. Va avea 850 de paturi, 19 săli de operații și va costa 500 de milioane de euro

Tehnologie și expertiză de nivel înalt

Acesta va deveni un pol de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea nord-vest, destinat pacienţilor critici şi cazurilor complexe care necesită tehnologii şi expertiză de nivel înalt.

Valoarea investiţiei este de aproximativ 500 milioane euro ,,şi se va realiza din fonduri externe nerambursabile de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi din alte surse constituite în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie, conform programelor de investiţii publice”, potrivit Ministerului Sănătății.
România va beneficia de sfaturile experţilor Băncii Europene de Investiții, în urma unui acord semnat cu reprezentanţii BEI la începutul lunii iulie 2019.

Citește și Primul centru oncologic de terapie personalizată din estul UE se construiește în România

 

Must Read