Specialiştii în nutriţie ne recomandă să consumăm peşte cel puţin de două ori pe săptămână. Beneficiile pentru sănătate, în privinţa acestui tip de carne, sunt date de conţinutul de Omega 3, fosfor şi seleniu. Atenţie, însă, la ce tipuri de peşte puneți pe masă!
Peștii din crescătorie pot fi tratați cu antibiotice
Una dintre recomandări este să alegem produsul în funcţie de locul de provenienţă. Calitatea peştelui este oferită de mediul în care creşte şi de alimentaţia sa. Şi asta pentru că, spun medicii, hrana peştilor de crescătorie i-ar putea afecta. Aceasta poate conţine ingrediente care nu se regăsesc în alimentaţia lor naturală. Hrăniţi cu soia, mazăre sau grâu, peştii vor avea un conţinut mai mare de Omega 6, chiar peste cantitatea de Omega 3. În plus, atunci când apare o boală în crescătorie, peştii primesc antibiotice, care ajung şi în organismul uman, prin consumul cărnii. Iar efectul, în cazul imunităţii oamenilor, va fi negativ.
Citește și CUM ALEGEM UN PEȘTE PROASPĂT?
Atenție la somonul colorat artificial!
Un alt pericol în crescătorie îl regăsim în cazul somonului care, în acest mediu, este colorat forţat. Se foloseşte un colorant, o substanţă care poate fi toxică pentru om, mai spun medicii.
Citește și Există alimente care devin toxice atunci când sunt încălzite. Care sunt acestea?
Peștii din ocean pot fi contaminați
Specialiştii şi-au mai exprimat îngrijorarea cu privire la contaminarea radioactivă, în cazul peştilor de ocean. Iar una dintre temeri este dată de mercur. Acesta, însă, poate fi combătut în asocierea consumului de peşte cu legume şi fibre.
De asemenea, este important şi ce tip de peşte mâncăm. Macrou, anşoa, hering şi sardină – toate acestea pot conţine mercur, însă în cantităţi mici. În categoria celor cu nivel ridicat de produse contaminante se află: rechinul, tonul, crapul şi peştele spadă.
