Premieră medicală. Au fost efectuate cu succes primele intervenții de protezare valvulară aortică endoscopică

4 pacienți diagnosticați cu stenoză aortică severă, una dintre cele mai frecvente și grave afecțiuni ale inimii, au fost operați pe cale minim invazivă, fără deschiderea sternului, de o echipă mixtă de medici români și bulgari. Intervențiile au fost un succes.

“Această procedură minim invazivă are avantaje multiple […] În primul rând, durerile postoperatorii sunt reduse la minim, la fel și perioada de spitalizare, pacienții fiind externați după doar trei zile de la intervenție, în timp ce operația clasică, prin sternotomie, necesită spitalizare pentru cel puțin o săptămână. În plus, se adaugă avantajul unei reintegrări aproape imediate în viața socio-profesioanlă, aspect extrem de important pentru pacienți”, a declarat Prof. Univ. Dr. Victor Costache.

Intervențiile au fost realizate în Bulgaria de o echipă o echipă mixtă de medici din cadrul Spitalului Polisano MedLife și Facultății de Medicină din Sibiu alături de o echipă de medici bulgari.  Echipa a fost coordonată de Prof. Univ. Dr. Victor Costache, specialist în chirurgie cardiacă şi doctor în ştiinţe medicale și Dr. Assen Kelchev, șeful secției de chirurgie cardiovasculară de la Acibadem City Hospital. Colaborarea dintre medicii români și cei bulgari a început în luna iunie a acestui an.

Intervențiile reprezintă o premieră atât pentru sistemul medical din Bulgaria, cât și pentru rețeaua de spitale Acibadem.

“Susținem dezvoltarea chirurgiei cardiace minim invazive și în alte centre, motiv pentru care echipa de medici sibieni s-a implicat pro bono în această acțiune. Ne bucurăm că am putut împărtăși cunoștințele noastre colegilor din Bulgaria și că tot mai mulți pacienți cu afecțiuni cardiovasculare vor putea beneficia de efectele procedurilor revoluționare”, a adăugat Dr. Costache.

În România, acest tip de intervenție se realizează încă din anul 2015.

România se situează pe locul 4 în Europa la incidența bolilor cardiovasculare. Potrivit specialiştilor, la nivel naţional, aproximativ 60% din numărul total de decese se datorează bolilor cardiovasculare. De 3 ori mai mulți români mor de inimă decât de cancer.

Potrivit datelor furnizate de Biroul European de Statistică (Eurostat), în 2018 Bulgaria era ţara cu rata cea mai mare a mortalităţii din Uniunea Europeană iar cauzele principale au fost bolile cardiovasculare şi cele oncologice.

 

Sursă: Comunicat de Presă

Must Read