Un bun indicator al stării de sănătate îl reprezintă ochii. Aceştia nu semnalează doar eventuale afecţiuni oculare, ci şi probleme sistemice sau boli cardiovasculare. În unele cazuri, semnalele anumitor afecţiuni se pot vedea în zona ochilor, înainte ca simptomele lor să se facă simţite.
În structura ochiului să află un înveliş transparent ce poartă denumirea de conjunctivă. Acesta este hrănit de numeroase vase de sânge, iar în momentul în care unul dintre acestea se sparge, sângele poate inunda sclera (albul ochiului).
Cele mai întâlnite cauze ale ochilor roşii
În cele mai multe cazuri, ochii roşii nu au cauze evidente, însă întotdeauna există un motiv pentru care ochii tăi îţi trimit semnale. Poate fi vorba de hipertensiune arterială severă sau de o afecţiune hematologică.
Conjunctivita
Conjunctivita este termenul dat unei inflamaţii a conjunctivei (membrana subţire şi transparentă ce acoperă o parte din ochi şi liniile interioare ale pleoapelor). Aceasta este una dintre cele mai comune cauze ale înroşirii ochilor, iar în cele mai multe cazuri tratarea ei este destul de simplă şi rapidă.
Conjunctivita se manifestă prin înroşirea ochilor din cauza dilatării şi umflării vaselor de sânge. Pot apărea însă şi alte simptome, cum ar fi: lăcrimarea excesivă, iritaţia şi senzaţia de mâncărime a ochilor, vederea înceţoşată, sensibilitatea la lumină şi secreţia oculară gălbuie ce poate forma cruste deasupra genelor.
Citește și CONJUNCTIVITA DE BAZIN, SIMPTOME ŞI TRATAMENT
Hemoragia subconjunctivală
De cele mai multe ori, apariţia acestei afecţiuni este spontană, fără o cauză evidentă. Aceasta poate apărea din cauza unei creşteri bruşte a tensiunii sangvine, ce produce spargerea unui vas de sânge ocular.
Aflându-se sub conjunctivă, sângele nu poate fi eliminat în exterior, ca o lacrimă. Formează însă mici pete roşii pe scleră.
Atacul de glaucom
Acesta este o afecţiune cronică a ochiului, ce se manifestă prin creşterea presiunii intraoculare, afectând nervul optic şi diminuând vederea.
Ochii roşii nu sunt principala manifestare a acestei afecţiuni. Persoanele cu atac acut de glaucom pot avea mai multe simptome, care conduc la acest diagnostic, cum ar fi fotofobia, lăcrimarea şi chiar stările de greaţă.
Te-ar putea interesa și MEDSHOW, cu Emma Zeicescu – Ochii la control, cu dr. Monica Pop, Manager Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București
Keratita
Principalele semne ale keratitei sunt înroşirea ochilor, senzaţia de corp străin în ochi, lăcrimarea excesivă şi sensibilitatea la lumină. Aceasta poate fi dobândită în mai multe moduri: viral, printr-o igienă incorectă sau prin expunerea la soare şi la zăpadă fără protejarea ochilor.
O altă cauză a ochilor roşii o reprezintă şi timpul îndelungat petrecut în faţa ecranelor digitale. Pentru evitarea acestei situaţii este recomandată purtarea ochelarilor cu lentile de protecţie. Acestea blochează lumina albastră nocivă provenită de la dispozitivele digitale, minimizează reflexiile şi măresc contrastul pentru o vedere mai clară.
Citește și O ORĂ PE ZI DE INTERNET, LIMITA PENTRU O VIAȚĂ NORMALĂ
SURSA: lensa.ro
sursa foto: health.clevelandclinic.org
