A început sezonul ambroziei şi o dată cu ea şi calvarul celor alergici la această plantă. Declarată în Europa „specie periculoasă pentru sănătate”, ambrozia a scăpat în România de sub control și nimeni nu-i protejează pe cei care au de suferit.
Alergia la ambrozie se manifestă prin rino-conjunctivită: strănut repetat, secreții nazale, mâncărimi nazale și oculare, blocaj nazal, lăcrimare. Acestor simptome li se pot asocia și cele specifice astmului, respectiv tuse și respirație dificilă. Câteodată, dar mai rar, pe lângă simptome respiratorii, poate apărea și urticarie sau eczeme, scrie Libertatea.ro.
Potrivit Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, numărul românilor alergici la ambrozie sau ”iarba pârloagelor”, cum i se spune în popor, s-a dublat în ultimii trei ani, ajungând la mii de cazuri, iar în Europa sunt peste 33 de milioane de persoane alergice la ambrozie.
În plus, a crescut şi perioada în care ambrozia provoacă alergii, iar formele bolii sunt mai severe. Specialiştii vorbesc şi de o creştere a perioadei în care pacienţii prezintă simptomatologie. De la 2-3 săptămâni în perioada august-septembrie, la 7-8 săptămâni, din august, septembrie și, uneori, chiar și octombrie.
În România există şi o lege prin care proprietarii de terenuri pe care creşte ambrozie sunt obligaţi să o distrugă, dar puţin sunt cei care o şi respectă. Mai ales că rata de răspândire a acestei plante este extraordinară. O singură plantă de ambrozie matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunţe de polen şi până la 30.000 de seminţe, care îşi păstrează calitaţile germinative timp de 40 de ani, scrie republica.ro.
sursa foto: www.123rf.com
