Caria dentară reprezintă primul stadiu de afectare a integrităţii dintelui. Studiile arată că, în România, mai mult de trei sferturi dintre copiii de până în şase ani au carii.
Cariile sunt asociate cu dinţii permanenţi, însă ele apar frecvent şi în cazul dinţilor de lapte şi pot avea efecte negative asupra creşterii sănătoase a dinţilor permanenţi, afectând rădăcinle acestora. Mai mult, netratarea dinţilor de lapte poate avea consecinţe pe termen lung atât asupra danturii definitive, cât şi asupra întregului organism, infecţiile dentare fiind transmise prin fluxul sangvin către organele vitale. Mulţi dintre părinţi greşesc atunci când îşi imaginează că igiena dentară devine o prioritate abia după apariţia dinţilor definitivi.
Dinții copilului, afectați de alimentație
Protejaţi dinții copilului dumneavoastră de produsele nesănătoase întâlnite la tot pasul. Învațaţi-l de mic ce anume ar trebui să mănânce.
Educația alimentară a copilului ar trebui începută devreme, dar necesită multă răbdare din partea părinților. Unui copil îți este mai greu să-i explici de ce nu este sănătoasă mâncarea fast-food și de ce ar trebui să mănânce fructe și legume. Un copil nu se va opri din plâns și țipete până când nu-i vei cumpăra dulciurile pe care le dorește. Mai ales dacă le vede la alți copii. Nu uitaţi nici faptul că un copil tinde să-și imite părinții, astfel că dacă dumneavoastră nu măncaţi fructe și legume, nu ar trebui să fie nici el certat dacă nu o face.
Dinții copilului, la fel ca cei ai adultului, sunt afectați de ceea ce mănâncă. Îi puteţi oferi produsele pe care le dorește, dar în cantități mai mici, și mai rar.
Periajul dinților trebuie să fie o deprindere pe care să şi-o însușească, de asemenea, cât mai rapid. În acest fel, veți preveni și întârzia apariția cariilor dentare.
Ce alimente și băuturi provoacă cel mai mult carii dentare
Produse precum caramelele, jeleurile, sucurile, biscuiții nu ar trebui să facă prea mult parte din alimentația lor. Pe scurt, tot ce conține zahăr îi afectează dantura, mai ales dacă nu are încă obiceiul de a-și peria dințișorii. Consumul acestor alimente, sau a altora asemănătoare, în parc, la joacă, face ca resturile alimentare să rămână mult timp între dinți. Până ajunge să spele dinţii pot trece ore, timp în care substanțele vor lucra asupra danturii în mod negativ.
Sucurile sunt acide și slăbesc structura dinților. Dacă la aceasta se adaugă şi faptul că au mult zahăr, problema este cu atât mai mare. Recomandate sunt apa sau ceaiurile preparate acasă.
Alegeți cu grijă biscuiții! Aceştia pot fi bogați în carbohidrați, chiar dacă nu sunt foarte dulci şi vor crea o predispoziţie pentru apariția cariilor dentare. Cel mai bine este să alegeţi gustări precum merele, care curăță dinții, sau alte fructe proaspete.
Vizitele la stomatolog
Mergeţi cu cel mic la cabinetul stomatologic încă de la vârsta de 3 ani. Puneţi-i dentistului toate întrebările la care nu găsiţi răspuns și care sunt legate de sănătatea orală a copilului dumneavoastră.
SURSA: prokid.ro
sursa foto: pixabay.com
