Noua tulpină a virusului imunodeficienţei umane (HIV) a fost descoperită de cercetătorii americani din cadrul Universităţii Missouri din Kansas. Este vorba despre un subtip din grupul M, tulpina cea mai comună a virusului HIV, şi care reprezintă aproximativ 90% dintre cazurile din întreaga lume, scrie scientificamerican.com.
Citeşte şi: CELE 5 BOLI CARE UCID FĂRĂ SIMPTOME. PARTEA IV- VIRUSUL IMUNODEFICIENŢEI UMANE (HIV)
Descoperirea, vine la 19 ani de la ultima tulpină depistată, iar succesul medical a fost publicat şi în Journal of Acquired Immune Deficiency Syndromes. Oamenii de ştiinţă susţin că această nouă tulpină îi ajută de fapt să fie cu un pas înaintea unei eventuale pandemii şi chiar să găsească un tratament mai eficient pentru SIDA.
Deocamdată, cercetătorii trebuie să stabilească dacă acest subtip nou al viruslui HIV, din grupa M, acţionează diferit faţă de cele cunoscute până acum. Ştiu însă cu certitudine că tratamentele actuale au efect asupra noii tulpini. Virusurile din grupa M sunt responsabile de pandemia globală, iar originile sale au fost identificate de cercetători în Republica Democrată Congo în 1983.
Citeşte şi Studiu: Autoregenerarea țesuturilor, o nouă soluție în tratamentul osteoartritei
Ce este virusul HiV şi cum se transmite
Virusul HIV poate provoca SIDA, dar sunt şi cazuri de purtători ai virusului imonodeficienţei umane care nu prezintă semne de boală. Virusul HIV atacă şi distruge sistemul imunitar şi se transmite, în primul rând prin contaminare cu sânge infectat, contact sexual ori de la mama la făt în timpul naşterii.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel mondial, aproximativ 36,7 milioane de oameni au virusul HIV.
Citește și 5 boli infecțioase transmise prin sărut
