MUNCA ÎN EXCES CREŞTE RISCUL DE ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL

Muncim ca să avem o viaţă socială mai bună, dar uităm să mai avem grijă şi de sănătatea noastră. Un studiu efectuat în Franţa şi citat de Agerpres relevă faptul că munca susţinută creşte riscul de accident vascular.

Concret, cercetătorii de la Spitalul Universitar Raymond Poincaré şi Universitatea din Angers au descoperit că riscul de accident vascular cerebral creşte cu 30% în cazul persoanelor care au lucrat mai mult de 10 ore pe zi, timp de cel putin 50 de zile pe an. În plus, la persoanele care au avut un regim de muncă susţinut pentru mai mult de 10 ani, riscul de AVC este de 45%.

Interesant este că, potrivit autorului studiului, doctor Alexis Descatha, „asocierea dintre numărul mare de ore lucrate, timp de zece ani, şi accidentul vascular cerebral pare a fi mai puternică în cazul persoanelor cu vârste sub 50 de ani”.

Ca să ajungă la aceste concluzii, cercetătorii francezi au analizat date adunate de la peste 143.000 de cetăţeni francezi cu vârste între 18 şi 69 de ani, iar rezultatul a fost că 1.224 de subiecţi au suferit AVC, mai scrie Agerpres.

Acesta este deja al doilea studiu care evidenţiază o relaţie de cauzalitate între numărul mare de ore muncite şi riscul cardiovascular. Cercetarea a sugerat că stresul declanşat de numărul mare de ore lucrate, coroborat cu alţi factori de risc relevanţi precum consumul de alcool şi nivelul scăzut de activitate fizică, pot contribui la sporirea riscului de accident vascular cerebral.

 

 

sursa foto: pixabay.com

Must Read