sursa foto: pixabay.com

Epidemie de obezitate infantilă în România! Lactate nesănătoase la rafturile pentru copii

Tot mai mulţi copii sunt obezi. De altfel, România ocupă locul doi în Europa la capitolul obezitate infantilă. O explicaţie ar putea fi aceea că produsele destinate celor mici, deşi ar trebui să fie cele mai sigure din magazine, nu sunt deloc aşa.

Asociaţia Pro Consumatori din România a analizat 32 de produse lactate pentru copii. Rezultatele au scos la iveală numeroase probleme de conţinut, la majoritatea alimentelor studiate.

Cât de nesănătoase sunt pentru copii produsele lactate din comerţ

Specialiştii APC au descoperit în produsele analizate substanţe care nu ar trebui să se regăsească în niciun aliment, cu atât mai puţin în cele destinate copiilor:
– băutură din lapte cu caragenan, arome sintetice și două lingurițe de zahăr
– brânzică de vaci cu soluție de dezghețare a drumurilor și caragenan
– brânză topită cu 4 aditivi și 312 kcal/ 100 grame de produs
– brânzeturi pentru copii cu un conținut mai mare de 300 kcal pe unitatea de vânzare
– cremă din lapte cu caragenan și urme de cacao
– desert din lapte cu caragenan
– desert din lapte cu 9 aditivi
– desert din lapte cu dioxid de titan
– iaurt cu ulei de palmier
– iaurt cu urme de biscuiți
– iaurt îndulcit cu două lingurițe de zahăr
– iaurt cu apă, zahăr și două E-uri
– brânză de vaci pentru copii cu 3 lingurițe de zahăr
– lapte cu cacao și 5 aditivi.

Caragenan – E407

Facem o scurtă paranteză, pentru a explica mai pe larg despre doar una dintre substanţele descoperite în produsele lactate pentru copii.

Caragenanul este o substanţă (carbohidrat) ce se găseşte în mod natural în alge roşii. Este folosit ca emulsificator, stabilizator şi ca agent de îngroşare (E407).

Pentru a putea fi folosit ca aditiv alimentar, caragenanul este extras din algele de mare comestibile, care se găsesc din belşug în Oceanul Atlantic.

Efectele consumului de alimente ce conţin caragenan (E407)

Caragenanul afectează grav sistemul digestiv. Provoacă ulcer, cancer de colon şi inflamarea mucoaselor intestinale. Are acţiune anticoagulantă şi este toxic pentru rinichi şi ficat.

E407 este cunoscut ca fiind un inflamator puternic, cauza multor afecţiuni (boli de inimă, cancer etc.).

Flora intestinală prelucrează caragenanul, cauzând balonare şi flatulenţă.

Uniunea Europeană interzice folosirea de caragenan degradat în alimente, acesta fiind cel mai dăunator. Însă E407 nedegradat poate devenni şi el periculos, odată trecut prin reacţiile normale ce au loc la nivelul sistemului digestiv. Astfel, măsura de interzicere a lui nu are foarte multe efecte benefice asupra sănătăţii umane.

De asemenea, caragenanul nedegradat este contaminat cu cel degradat în proportie de 8-9 %.

Alimentele în care este prezent caragenanul (E407)

Caragenanul este folosit în: sosuri pentru salate, lapte cu arome (cacao, vanilie), carne procesată, brânză, îngheţată, smântână, iaurt, lapte de soia, lapte praf pentru copii, băuturi alcoolice, sosuri, budincă, şerbet, gemuri, jeleuri, produse de patiserie, plăcinte semipreparate etc.

De asemenea, E407 este un aditiv foarte des folosit în produsele bio.

Caragenanul este folosit ca stabilizator şi în pasta de dinţi, medicamente şi produse pentru slăbit.

 

Revenind acum la studiul realizat de Asociaţia Pro Consumatori, acesta a făcut parte din Campania Naţională de Informare şi Educare: ”Să învăţăm să înţelegem eticheta!”. Şi tocmai acesta a fost scopul lui.

“Prin intermediul acestui studiu tragem un semnal de alarmă asupra pericolelor pe care zahărul adăugat în alimentele destinate copiilor îl are asupra sănătăţii acestora. Una dintre cele mai controversate teme de discuţie din ultima vreme este obezitatea la copii. (…)

Principalii responsabili pentru creşterea ratei obezităţii sunt dietele nesănătoase, în combinaţie cu lipsa activităţii fizice, sau altfel spus, un dezechilibru între aportul caloric şi caloriile consumate. Cu cât acest dezechilibru are loc pe o perioadă mai mare de timp, cu atât creşte riscul apariţiei obezităţii.”, arată reprezentanţii APC România.

Semnal de alarmă: obiceiurile de consum s-au schimbat

Consumul de cereale şi fibre a scăzut, în favoarea grăsimilor, a adaosului de zahăr şi a produselor de origine animală.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recunoaşte că, în prezent, obezitatea are o pondere egală sau mai mare comparativ cu malnutriţia şi bolile infecţioase. Experţii OMS avertizează că, în lipsa unor măsuri drastice de prevenţie şi tratament, până în anul 2025, peste 50% din populaţia lumii va fi obeză!

Supraponderabilitatea şi obezitatea din perioada copilăriei vor duce la serioase probleme de sănătate în perioada de adult. Obezitatea la copii este asociată cu factorii de risc pentru bolile cardiovasculare, diabet, probleme ortopedice şi degradarea stării de bine psiho-sociale, incluzând tulburări alimentare, relaţii sociale precare şi dezavantaje educaţionale.

Zahărul, pericol real

Zahărul ocupă poziţia a doua pe lista ingredientelor din lactatele şi deserturile pe bază de lapte fabricate pentru copii. Denumirile sub care sunt vândute însă aceste produse sunt înşelătoare, induc impresia unor amestecuri formate din lapte şi alte ingrediente naturale.

“Având în vedere atât cantitatea mare de zahăr conţinută, cât şi compoziţia nespecifică, încărcată din punct de vedere chimic, nu recomandăm ca aceste alimente să facă parte din alimentaţia copiilor.”, spune conf. univ. dr. Costel Stanciu, Preşedinte APC.

Printre afecţiunile cauzate de consumul excesiv se numără: osteoporoza şi probleme legate de asimilarea calciului, scăderea imunităţii, cancerul, în special cel de colon, gastrita, colita de fermentaţie, alergiile, scleroza, reumatismul, anemia, cardiopatiile, astenia, sinuzita sau rinita.

“Zahărul ascuns”

Foarte important este să citiţi etichetele produselor, pentru a studia conţinutul lor de zahăr. Deşi pe etichetele unor produse, sucuri sau cereale, scrie “natural”, de cele mai multe ori acest lucru nu este adevărat.

Ingrediente precum fructoza din sirop de porumb, folosite ca îndulcitori, fac din produsele “naturale” adevărate bombe în alimentaţia copiilor.

Alte ingrediente în care este “ascuns” zahărul sunt: fructoza, siropul de malţ, extractul de malţ, siropul de porumb, melasa, zahărul brun, zaharoza, malţul de orez, agava.

Toate acestea reprezintă îndulcitori artificiali adăugaţi în produsele destinate copiilor, ce dăunează grav sănătăţii lor.

 

SURSA: apc-romania.ro, nih.gov

sursa foto: pixabay.com

Fotografie de nunta

Ai putea fi interesat și de

Combinaţia a două antivirale, eficientă împotriva COVID-19

Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au identificat o combinație de medicamente antivirale despre care …

NEWS | Guvernul ia în calcul ridicarea stării de alertă. Toate restricţiile vor dispărea

Guvernul analizează posibilitatea de a ridica starea de alertă. Dacă starea de alertă instituită acum …

Se ridică restricţiile! Anunţul momentului făcut de ministrul Sănătăţii

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunţat că este posibil ca, începând cu luna martie, să …

REVOLUŢIONAR | Persoanele paralizate ar putea merge din nou

O descoperire științifică revoluţionară le-ar putea permite persoanelor paralizate să meargă din nou. Cercetătorii au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *