Îmbătrânirea este un proces ce nu poate fi evitat şi ireversibil, dar totuşi este la îndemâna noastră să încercăm să îmbătrânim frumos. Un studiu realizat recent de oamenii de ştiinţă de la German Center for Neurodegenerative Diseases arată că semnele îmbătrânirii pot fi încetinite cu ajutorul dansului.
Potrivit studiului citat de wawlist.com, persoanele în vârstă care participă activ la exerciţii fizice pot da înapoi semnele îmbătrânirii fizice şi psihice. Iar dintre toate activităţile sportive analizate, dansul are cele mai bune efecte. Concret, cercetătorii au descoperit că mişcările pe muzică stimulează hipocampusul, acea zonă a creierului resposabilă de învăţare, memorie şi, de asemenea, de neuroplasticitatea la creierul adulţilor. Zona este resposabilă de declinul în funcţie de vârstă şi este afectată de forme de demenţă precum Alzheimer.
Experţii au descoperit că dansul ajută la crearea de noi legături neuronale şi este benefic pentru incetinirea declinului care influenţează capacitatea mentală şi fizică. Mai mult, studiul a relevat şi faptul că dansul a dus la schimbări comportamentale vizibile în ceea ce priveşte echilibrul. Şi s-a dovedit că ar putea fi un intrument puternic pentru a stabili noi provocări pentru corp şi minte.
