CÂT DE PERICULOASĂ ESTE INSOLAŢIA. CUM NE PROTEJĂM ŞI CUM O TRATĂM RAPID

0
sursa foto: pixabay.com

Este vară, este soare şi ne dorim să stăm cât mai mult la plajă să se bronzăm. Doar că o expunerea îndelungată în plin soare ne poate afecta organismul în mai multe felului.

Insolaţia, de exemplu, este o afecţiune cauzată de supraîncălzirea corpului şi apare atunci când temperatura internă creşte până la 40 grade C sau mai mult. În acest context, persoana devine prea fierbinte, pierde lichidele şi sarea din organism. Afecţiunea este una serioasă şi trebuie tratată de urgenţă. Cu cât se întârzie intervenţia, cu atât organele interne sunt mai afactate, iar în anumite cazuri se poate ajunge chiar la deces, scrie ziaruldeiasi.ro.

În funcţie de gravitatea ei, insolaţia poate fi împărţită în trei categorii:

1. Forma uşoară  – Corpul este slăbit, apare senzaţia de somnolenţă, ameţeli, dureri de cap sau greaţă
În acest caz, persoana care a suferit insolaţie trebuie mutată într-un spaţiu răcoros astfel încât temperatura corpului să scadă treptat. Se poate pulveriza apă ori se pot pune comprese cu gheaţă pe abdomen, gât şi sub axile (locurile unde vasele de sânge se găsesc la suprafaţa pielii). Foarte importantă este şi hidratarea persoanei care suferă de insolaţie. Este recomandat ca în primele 2 ore să fie consumaţi cel puţin 2 litri de lichide.

2. Forma medie – Apar dureri mari de cap, greaţă, vomă, necoordonarea mişcărilor, pierderea cunoştiinţei, creşterea temperaturii corpului, accelerarea bătăilor inimii şi a respiraţiei
În acest caz, persoana trebuie mutată într-un mediu răcoros şi ventilat. Este recomandat ca persoana să fie înfăşurată într-un cearceaf îmbibat cu apă rece. Se pot pune, de asemena, comprese cu gheaţă pe cap, la gât, la nivel axilar şi trebuie chemat medicul pentru o supraveghere de specialitate.

3. Forma gravă sau şocul termic – Apare pierderea stării de conştienţă, delir, halucinaţii, respiraţia şi pulsul sunt accelerate, pielea este uscată sau acoperită de sudoare lipicioasă
În acest caz, pacientul are nevoie urgentă şi permanentă de supraveghere medicală.

Pentru a preveni insolaţia, specialiştii recomandă purtarea hainelor din materiale uşoare deschise la culoare şi protejarea capului cu pălării. De asemenea hidratarea este foarte importantă şi evitarea pe cât posibil a activităţilor în intervalul critic 10:00-16:00.

 

sursa foto: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.