Cererea de finanțare pentru Spitalul Regional din Iași a fost depusă la Ministerul Dezvoltării, iar săptămâna viitoare ar urma să fie depusă și cererea de finanțare pentru Spitalul Regional din Cluj, a anunțat marți ministrul interimar al Sănătății, Sorina Pintea.
,,O spun cu foarte mare bucurie. Astăzi la Ministerul Dezvoltării s-a depus cererea de finanțare pentru Spitalul Regional Iași, săptămâna viitoare se va depune cererea de finanțare pentru Spitalul Regional Cluj, iar la începutul lunii noiembrie cererea de finanțare pentru Spitalul Regional Craiova”, a declarat Sorina Pintea la Botoșani.
Spitalul Regional de Urgență din Iași ar urma să aibă, potrivit indicatorilor tehnico-economici adoptați de Guvern în luna mai, 850 de paturi, 19 săli de operații și va costa 500 de milioane de euro.
În programul de guvernare era stipulat că vor fi construite 8 spitale regionale și un spital metropolitan în București, ,,după modelul AKH Viena, dar mai mare”.
Construcția lor trebuia să înceapă în 2017. Între timp, din 8 spitale regionale au mai rămas doar 3 – Cluj, Craiova și Iași.
Potrivit celor mai recente declarații pe această temă ale Sorinei Pintea, cele 3 spitale ar putea fi gata, în cel mai fericit caz, abia peste 7 ani.
Citește și Centru de Arşi de la Iaşi a fost inaugurat. Moment de reculegere pentru victimele din Colectiv
