Cercetătorii din Coreea şi Statele Unite au inventat un dispozitiv care poate controla circuitele neuronale printr-un implant cerebral minuscul accesat cu ajutorul unui telefon mobil inteligent. Invenția i-ar ajuta pe oamenii de știință să depisteze afecțiuni ale creierului precum Parkinson, Alzheimer, dependență, depresie și durere.
Concret, dispozitivul funcţionează cu ajutorul unor cartușe Lego de medicamente înlocuibile şi accesebile prin sistemul bluetooth şi are un consum redus de energie. Acesta vizează anumiți neuroni de interes utilizând medicamente și lumină pentru perioade îndelungate, scrie medicalxpress.com.
Pentru moment, testările au fost făcute doar pe şoareci. Medicamentele, încorporate în cartușe, au fost puse într-un implant cerebral de grosimea unui fie de păr uman, care conține canale microfluidice și LED-uri minuscule, mai mici decât un bob de sare. Implanturile au putut fi controlate de la distanţă de pe un smartphone. Specialiştii au putut declanşa fără probleme orice combinație specifică sau secvențiere precisă a livrărilor de lumină și medicamente la orice animal ce a avut acest implant neuronal.
Dispozitivul permite specialiștilor în Neuroștiințe să studieze aceleași circuite ale creierului timp de câteva luni, fără să-și facă griji că rămân fără medicamente şi fără a provoca, în timp, leziuni în țesutul cerebral moale.
Autorii studiului publicat deja în revista Nature Biomedical Engineering speră ca acest dispozitiv să-i ajute în studiile farmacologie complexe pentru a dezvolta noi terapii pentru durere, dependență și tulburări emoționale.
sursa foto: www.nbcnews.com
